5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMarcel Popescu, dorit la cârmă de Rotaru

Marcel Popescu, dorit la cârmă de Rotaru

Marcel Popescu  este considerat omul potrivit pentru a aduce performanţe pe noul „Oblemenco“ (Foto: Arhiva GdS/Alexandru  Vîrtosu)
Marcel Popescu
este considerat omul potrivit pentru a aduce performanţe pe noul „Oblemenco“ (Foto: Arhiva GdS/Alexandru Vîrtosu)

Sezonul dezastruos și cele câteva situații jenante apărute în viața clubului, precum interdicția la transferuri sau ieșirile nervoase ale unor fotbaliști consemnate în timpul antrenamentelor, au pus într-o lumină proastă proiectul CS Universitatea Craiova, care începuse foarte bine, dar ușor, ușor și-a pierdut din elan. Simțind că nu este deloc târziu să remedieze situația, principalul finanțator al formației din Bănie, Mihai Rotaru, este decis să facă o serie de schimbări majore, mai ales că și suporterii au penalizat mediocritatea spre care se îndreaptă echipa. Pentru obținerea unui mare capital de imagine și de credibilitate, Rotaru l-a ofertat din nou, pentru că tatonări au existat de mai multe ori, pe fostul mare președinte al Craiovei, Marcel Popescu, omul care a contribuit din plin la ultima bucurie majoră în tabăra alb-albastră: eventul din 1991. Marcel Popescu a fost văzut joi în sediul clubului, iar discuțiile cu Mihai Rotaru s-au întins pe durata a trei, patru ore, conform surselor GdS, interval în care s-au făcut analize. Se pare că tratativele s-ar fi încheiat cu o strângere de mână și anunțul numirii lui Marcel Popescu în funcția de președinte al clubului va fi făcut în curând.

Ar avea „mână liberă“

Marcel Popescu s-ar bucura de multe privilegii în cadrul grupării CS Universitatea Craiova, fiind foarte apreciat de Mihai Rotaru, atât ca om, cât și profesional, dar și de întreaga suflare alb-albastră. Având reputația unui tip calculat și cu principii sănătoase, fostul mare conducător al Craiovei ar fi primit „mână liberă“ în alegerea staff-ului tehnic și chiar administrativ, cu toate că asta înseamnă tragerea managerului Felix Grigore, omul de încredere al patronilor, pe linie moartă. Sursele GdS mai susțin că întreaga activitate de la club va fi reevaluată în perioada următoare și, dacă este cazul, reconfigurată începând chiar de la Centrul de copii și juniori.
Alt lucru ce merită menționat ar fi acela că Marcel Popescu ar putea atrage odată cu venirea sa și câțiva sponsori importanți, iar bugetul clubului pentru noul sezon ar fi unul ceva mai consistent decât cel de anul trecut. De asemenea, în echipa CS Universitatea Craiova ar putea să ajungă și câțiva fotbaliști de certă valoare, cunoscut fiind faptul că Marcel Popescu este și un impresar cu multe relații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS