7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaștrii lui Nelu Petrișor, în „focuri“

Alb-albaștrii lui Nelu Petrișor, în „focuri“

Juniorii C ai CS Universitatea Craiova vor debuta astăzi la turneul zonal, care va fi găzduit de noua bază sportivă de lângă aeroport. La start se vor regăsi formațiile similare ale cluburilor Pandurii Târgu Jiu, CSS Turnu Măgurele, CS Hidro Râmnicu Vâlcea, FC Frontiera Drobeta și CSS Slatina.
„Avem un număr restrâns de jucători, dar sunt copii de perspectivă. Țintim calificarea la turneul semifinal. Vrem să ajungem în primele opt echipe din țară, iar acolo ne vom juca șansa“, a declarat antrenorul alb-albaștrilor, Nelu Petrișor, pentru site-ul oficial.
Lotul juniorilor C de la CSU îi cuprinde pe următorii: portari: Alexandru Manea, Ionuț Zdrancotă; jucători de câmp: Sorin Militaru, Cristian Manea, Aman Ionescu, Robert Tudor, Vlad Rezeanu, Ștefan Baiaram, Emilian Pacionel, Răzvan Nițuică, Cosmin Cojocaru, George Pătulea, Darius Drăgănoiu, Said Păun, Ștefan Marin.
Cele șase echipe participante au fost împărțite în două grupe: A – CS Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, Frontiera Drobeta; B – CSS Turnu Măgurele, CSS Slatina, CS Hidro Râmnicu Vâlcea. Iată programul partidelor de la turneul zonal: astăzi – ora 16.00: CSU – Pandurii, ora 18.00: Măgurele – Hidro Vâlcea; vineri – ora 16.00: CSU – Frontiera, ora 18.00: Hidro Vâlcea – CSS Slatina; sâmbătă – ora 16.00: Frontiera – Pandurii, ora 18.00: Slatina – Măgurele; duminică – ora 11.00: finala – locul 1 din grupa A – locul 1 din grupa B.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS