24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPaul Dîlganu, cel mai proaspăt medaliat de la CS Gladiator Gym

Paul Dîlganu, cel mai proaspăt medaliat de la CS Gladiator Gym

La doar câteva luni de când practică culturismul, Paul Dîlganu a cucerit prima sa medalie (Foto: Alexandru Vîrtosu)
La doar câteva luni de când practică culturismul, Paul Dîlganu a cucerit prima sa medalie (Foto: Alexandru Vîrtosu)

La sfârșitul săptămânii trecute, la Iași, s-a desfășurat Campionatul Național de culturism rezervat juniorilor și cadeților, competiție de la care nu putea lipsi CS Gladiator Gym Craiova. Antrenorul Costel Torcea l-a aruncat în luptă pe Paul Dîlganu (18 ani), iar rezultatul a fost demn de aplaudat. Deși Paul a intrat pe mâna campionului european în exercițiu de doar nouă luni a reușit să-și adjudece medalia de argint la categoria 60 kg – juniori mici și să confirme eforturile făcute atât în sala de antrenament din Valea Roșie, cât și în afara acesteia.
„A fost un lucru extraordinar, având în vedere că acest copil s-a pregătit doar nouă luni pentru a participa la un nivel așa mare. Paul este vicecampionul României și mi-aș dori să fie un viitor gladiator. Este un tip foarte ambițios și încăpățânat, bun să facă sportul ăsta. Dacă ar fi să vorbesc despre cele nouă luni de pregătire ar însemna să mă laud, ceea ce nu vreau. Spun doar că a însemnat foarte multă muncă și disciplină. O să mai auziți de el“, a declarat Costel Torcea, pentru GdS.

„Am vrut să arăt bine și să fiu sănătos“

Paul Dîlganu a explicat, în exclusivitate pentru GdS, povestea sa legată de culturism și ce înseamnă acest titlu de vicecampion național la juniori.
„De nouă luni vin la sală. M-am apucat din motivele invocate de orice tânăr, am vrut să arăt bine și să fiu sănătos. A fost prima mea participare la un concurs și a venit prima medalie. A fost un campionat dur, dar se pare că m-am descurcat. Când am rămas pe scenă doar cu cel care a luat locul întâi mă așteptam la mai mult… Dar știu că am dat tot ce am putut, n-am greșit cu nimic în dieta pe care am ținut-o și antrenamentul pe care l-am parcurs. Punctele mele forte sunt picioarele, coapsele, pieptul și umerii. Părinții sunt bucuroși pentru rezultatul meu, m-au susținut de-a lungul pregătirii în ceea ce privește alimentația, dar și moral și se așteaptă la un rezultat bun și anul viitor“, a spus noul produs al CS Gladiator Gym.

L-a marcat dieta de dinaintea concursului

Neobișnuit cu rigorile acestui sport, Paul Dîlganu a recunoscut că i-a fost foarte greu să respecte dieta impusă de Costel Torcea spre finalul pregătirii, recunoscând că s-a gândit pentru câteva clipe să renunțe, dar că maestrul său i-a dat puterea să treacă peste tot.
„Este o dietă dură, dar maestrul meu a avut grijă să nu-mi afecteze sănătatea și să iasă totul foarte bine. Am făcut anumite analize înainte să mă apuc de pregătirea pentru acest concurs și atunci dânsul a știut că sunt pregătit și că putem face treabă. Am avut și momente în care m-am gândit să renunț, dar nu am spus-o niciodată cu voce tare și datorită antrenorului meu și a celor din sală am trecut peste. Maestrul Costel Torcea m-a ajutat mai mult decât își poate imagina cineva. Este un om care te învață să nu renunți niciodată. A fost maestrul meu și m-a sfătuit dinainte să încep pregătirea, a fost și psihologul și nutriționistul meu. Atât pe dânsul, cât și pe restul persoanelor care m-au urmat în sală, la Iași, le consider ca și familia mea. Au fost în spatele meu și m-au ajutat atât la programul liber ales, cât și la pozițiile obligatorii. Clubul Gladiator Gym nu este doar o emblemă pentru mine, este cu mult mai mult, iar culturismul este un mod de viață“, a spus Paul Dîlganu.

Vizează medalii internaționale

Paul Dîlganu este elev în clasa a 12-a la Liceul „Traian Vuia“, se pregătește să susțină bacalaureatul și apoi să meargă la o facultate și vrea chiar să se angajeze, dar este convins că toate astea nu-i vor afecta activitatea sportivă.
„Încă nu am vorbit cu prietenii de la liceu, dar mulți dintre colegi m-au felicitat deja pe rețelele de socializare și le place ce fac. În perioada următoare voi fi ocupat cu învățatul, dar apoi o să mă eliberez și mă pot ocupa de culturism. Chiar dacă mă voi angaja undeva o să fac față cu toate. Peste câțiva ani mă văd participând la Campionatele Mondiale, iar la anul vreau să concurez la Campionatele Europene. Până atunci nu mai am nici un concurs, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi ies din formă, ci să muncesc în continuare“, a punctat Paul Dîlganu.

Torcea pleacă la Europene

Pentru CS Gladiator Gym urmează o perioadă foarte încărcată, aproape toți sportivii săi fiind pe cale să urce pe scenă. Inclusiv maestrul Costel Torcea (foto 2) va participa la Campionatele Europene din Spania, de la Santa Susana.

_DSC0042
„Pe 2 mai plec în Spania și îmi doresc să-mi apăr titlul de campion obținut anul trecut. Voi face tot ce-mi stă în putere să prind forma pe care mi-o doresc. Mă simt foarte bine, sunt optimist și mândru că pot să particip la un așa eveniment la vârsta pe care o am (51 ani – n.r.). După, la jumătatea lunii septembrie vor intra în concurs patru băieți de-ai mei. În ceea ce-l privește pe campionul nostru, Cristi Firică, el se pregătește pentru concursurile internaționale, cum a făcut-o și anul trecut. Trebuie să intre în acest circuit, pentru că are un potențial uriaș“, a punctat Costel Torcea.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

FB_IMG_1461593506379

_DSC0006

_DSC0009

_DSC0011

_DSC0014

_DSC0024

_DSC0033

_DSC0037

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS