8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Viperele“ vor punctele de la Târlungeni

„Viperele“ vor punctele de la Târlungeni

Gata cu amicalele, se joacă pe puncte și la Liga a II-a. Formația CSM Vâlcea, lideră în seria a 2-a, va evolua sâmbătă, de la ora 11.00, în Ardeal, în fața grupării Unirea Târlungeni, confruntarea contând pentru etapa a 19-a.

Antrenorul oltenilor, Alexandru Pelici, și-a atenționat „viperele“ sale că nu vor avea un meci ușor cu brașovenii.
„Ne-am antrenat bine și avem nevoie de rezultate. Nu ne va aștepta deloc un meci ușor la Târlungeni. Unirea a obținut rezultate foarte bune cu Gaz Metan Mediaș sau UTA, de exemplu, formații care au ca obiectiv play-off-ul și un loc în prima parte a clasamentului. Adversara noastră are o echipă agresivă, care se apără bine și organizat și încearcă să joace cartea contraatacului. Sperăm să fim inspirați și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv, punct sau puncte“, a declarat Alexandru Pelici, pentru site-ul oficial al grupării din Zăvoi.
„Am făcut doar șase jocuri de pregătire, suntem mulțumiți de ceea ce am văzut. Nu am făcut o campanie de transferuri agresivă. Au venit fotbaliștii pe care îi doream și de care aveam nevoie. Acesta este și motivul pentru care nu am luat prea multe meciuri amicale, stăteam bine la capitolul omogenitate. Sper ca tot ce am lucrat în această iarnă să se vadă în meciurile oficiale. Trebuie să o ținem pe această linie și trebuie să ajungem în play-off, obiectivul fixat pentru acest sezon“, a completat strategul vâlcenilor.

Munteanu: Mergem încrezători

Și managerul general Lucian Munteanu s-a arătat optimist în privința primei dispute oficiale din 2016.
„Mergem la Târlungeni încrezători că vom obține un rezultat pozitiv. Sunt bucuros că am reușit să-mi țin promisiunile față de băieți, promisiuni făcute în vară, iar cu câteva zile înainte de începutul returului, cu toții, angajați, staff, jucători, au drepturile financiare plătite la zi. În fiecare pauză competițională, împreună cu staff-ul tehnic încercăm să aducem echipei un plus de valoare. Chiar dacă l-am pierdut pe Staicu, golgheterul seriei, și pe Tomozei, unul dintre cei mai buni fundași laterali din Liga a II-a, avem încredere că jucătorii noi vor suplini golurile lăsate. Atuurile nostre sunt reprezentate de omogenitatea lotului, unitate, continuitatea băncii tehnice și liniștea financiară de la echipă“, a declarat conducătorul lui CSM Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS