11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPatru medalii pentru judoka din Bănie

Patru medalii pentru judoka din Bănie

La Târgu Mureș s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, Campionatul Național de judo rezervat cadeților, iar sportivii de la cluburile craiovene au obținut patru medalii. Cătălin Boța, de la CS Universitatea Craiova, a devenit campion național la categoria 81 de kilograme, Ruth Badea (LPS „Petrache Trișcu“ – CSM Craiova) a obținut medalie de agint la 40 kilograme, în timp ce Nicoleta Veghea (CSM Craiova, categoria +70 kg) și Alexandra Jăchian (LPS „Petrache Trișcu“, +70 kg) au urcat pe treapta a treia a podiumului. Boța și Badea sunt antrenați de Mihai Voinea, Veghea este pregătită de Adrian Nicola, iar antrenorul Alexandrei Jechean este Nicolae Pârvu. Alți trei craioveni s-au clasat pe locul cinci: Roberta Pătru (+70 kg, LPS „Petrache Trișcu”), Anca Barbu (48 kg, LPS „Petrache Trișcu) și Robert Pasăre (60 kg, CS Universitatea).
Și doi judoka de la Calafat, antrenați de profesorul Alexandru Pop, s-au regăsit printre medaliați. Este vorba despre Ilaria Toma, campioană la 63 de kilograme, și Adrian Șulcă, clasat pe locul doi la categoria 66 de kilograme. În prezent, ambii sunt la Centrul Olimpic de la Cluj-Napoca, iar în competiția de la Târgu Mureș, Șulcă a reprezentat Independența Calafat, în timp ce Ilaria Toma a concurat pentru CSM Cluj.
Al treilea titlu național a ajuns în Oltenia, obținut de Anda Vâlvoi, de la CSM Drobeta Turnu Severin, la categoria 57 de kilograme, în timp ce colega sa de club, Andreea Borontiș, a câștigat medalie de argint în limitele categoriei 52 kg.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS