3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / România – Torpedo Kutaisi, scor 5-1, într-un joc amical

Fotbal / România – Torpedo Kutaisi, scor 5-1, într-un joc amical

Andrei Ivan (la minge) a marcat în confruntarea cu gruzinii
Andrei Ivan (la minge) a marcat în confruntarea cu gruzinii

Naţionala „divizionară” a României s-a impus sâmbătă, cu 5-1, pe stadionul „Maxx Royal” din Belek, în faţa formaţiei georgiene Torpedo Kutaisi, ocupanta locului nouă în Umaglesi Liga. Golurile României au fost marcate de Enache (‘5), Andrei Ivan (‘6), Alibec (’44), Răduţ (’48) şi Florin Tănase (’57). Torpedo Kutaisi a reuşit golul de „onoare” în minutul 86, prin Putskhavanidze. Acesta a fost primul joc amical pe care l-au susţinut tricolorii lui Anghel Iordănescu în cadrul cantonamentului din Antalya.

România: 1. Lung – 20. Enache, 15. Găman, 21. Săpunaru (căpitan), 17. Filip – 8. Mateiu, 16. Nedelcu – 11. Ivan, 7. Tănase, 18. Răduţ – 10. Alibec.

Rezerve: 12. Balauru, 23. Buzbuchi – 3. Vătăjelu, 4. Ropotan, 5. Nedelcearu, 6. Benzar, 9. Hora, 13. Rotariu, 14. Păun, 19. Hodorogea.

Selecţioner: Anghel Iordănescu.

Torpedo Kutaisi: 89. Kvaskhvadze – 33. Pantskhava, 23. Kimadze, 18. Nergadze, 4. Chichinadze, 7. Sagrishvili, 8. Babunashvili (căpitan), 11. Shindagoridze, 45. Kvernadze, 77. Tsilosani, 88. Tugushi.

Rezerve: 5. Mirtskhulava, 6. Mamasakhlisi, 9. Kapanadze, 13. Klimiashvili, 17. Kvaratskhelia, 20. Nikonov, 24. Natsvlishvili, 30. Bregvadze, 49. Khaindrava, 99. Purtskhvanidze.

Antrenor: Alexandre Chteline.

Mai jos puteţi urmări momentele importante ale confruntării:

– a început partida;

– ‘5, 1-0: Gabriel Enache a marcat cu un şut la colţul lung, de la aproximativ 13 metri lateral dreapta, după o pasă excelentă a lui Andrei Ivan;

– ‘6, 2-0: Andrei Ivan l-a executat pe portarul georgian cu un şut de la 12 metri după o pătrundere frumoasă;

– ’24: România a dominat mijlocul terenului, dar nu şi-a mai creat ocazii notabile;

– ’28: Kvernadze a profitat de o greşeală a lui Nedelcu, a pătruns în careul mare, dar a fost blocat de Săpunaru în momentul şutului, acordând corner;

– ’38: şut puternic, de la 30 de metri, plasat lângă bara din dreapta a porţii georgiene, a fost respins cu greu, în corner, de portarul gruzin;

– ’41: Nergadze a reluat cu capul de la 7 metri o centrare venită dintr-un corner bătut de pe stânga, iar Slviu Lung jr. a reţinut balonul după o paradă frumoasă;

– ’44, 3-0: Denis Alibec, talonat de Chichinadze, a lobat mingea din colţul careului mare peste portarul Kvaskhvadze, ieşit mult din poartă;

– ’45: Răduţ a şutat pe lângă poartă de la 10 metri;

Pauză: România – Torpedo Kutaisi 3-0.

Partida a fost reluată. În garnitura României şi-a făcut loc şi fundaşul stânga de la CS Universitatea Craiova, Bogdan Vătăjelu. Acesta i-a luat locul lui Steliano Filip. A mai intrat şi pandurul Adrian Ropotan din minutul 46, în locul lui Nedelcu.

– ’48, 4-0: „Pandurul” Mihai Răduţ a driblat doi adversari la 15 metri de poarta adversă şi a finalizat cu un şut pe jos la colţul lung;

– ’57, 5-0: Răduţ l-a lansat excelent pe Florin Tănase, care nu a greşit ţinta din colţul stâng al careului de 16 metri;

– ’61: schimbări pentru România: au ieşit Andrei Ivan, Mateiu şi Enache şi au intrat Rotariu, Nedelcearu şi Benzar;

– ’67: schimbare România – a ieşit Denis Alibec şi a intrat „pandurul” Ioan Hora, golgheterului Ligii I;

– ’68: schimbare România – Florin Tănase i-a cedat locul lui Alexandru Păun;

– ’73: Rotariu a marcat, dar s-a semnalizat offside de la margine;

– ’74: Hodorogea i-a luat locul lui Săpunaru;

– ’86, 5-1: gruzinii au redus din diferenţă prin Putskhavanidze;

– s-a auzit fluierul final.

Tricolorii vor mai susţine jocuri de verificare în compania Zimbrului Chişinău (locul trei în Republica Moldova), pe 2 februarie – ora 18.00, şi FC Beroe Stara Zagora (poziția a 4-a în Bulgaria), pe 6 februarie – ora 17.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS