9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMonica Niculescu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Hobart

Monica Niculescu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Hobart

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA de la Hobart (Tasmania), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a dispus cu 7-5, 7-5 de Christina McHale (SUA).

Niculescu, a patra favorită a competiției, a obținut victoria într-o oră și 43 de minute, după ce americanca a servit de două ori pentru set la 5-4 în favoarea sa. Niculescu (28 ani), aflată pe locul 38 în lume, a învins-o în premieră pe Christina McHale, jucătoare de 23 de ani aflată pe locul 66 în ierarhia mondială.
Monica Niculescu are în palmares două titluri la Hobart, ambele în proba de dublu, în 2012 alături de Irina Begu și în 2014 împreună cu Klara Koukalova.
Niculescu și-a asigurat un cec de 3.310 dolari și 30 de puncte WTA, iar în optimile probei de simplu o va înfrunta pe învingătoarea dintre britanica Heather Watson (deținătoarea titlului) și brazilianca Teliana Pereira.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS