12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Anghel Iordănescu: Cred că va fi o tragere grea, mai ales că suntem în urna a treia

Fotbal – Anghel Iordănescu: Cred că va fi o tragere grea, mai ales că suntem în urna a treia

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, astăzi, la plecarea la Paris pentru tragerea la sorţi a grupelor Euro-2016, că nu are nici o preferinţă în privinţa adversarilor, subliniind că speră ca până la turneul din Franţa naţionala să susţină mai multe meciuri de pregătire cu echipe tari.

„E pentru prima oară când nu fac pronosticuri, nu-mi aleg adversarul, nu mă gândesc la cine ar fi mai convenabil sau cu cine ar fi mai convenabil să cădem. La acest nivel va fi foarte greu să reuşim ce ne dorin cu toţii. Sunt optimist, încrezător chiar dacă n-aş putea să spun că avem o echipă cu foarte multe valori individuale. Avem un grup de jucători buni. Mizăm mult pe disciplină, pe organizarea jocului şi personal mizez pe o bună pregătire cu foarte multe meciuri, 5-6, aşa cum am anunţat. Când am plecat de acasă baieţii mi-au spus ca voi fi norocos. Eu nu cred. Cred că va fi o tragere la sorţi dificilă, grea şi adversarii, având în vedere că suntem în urna 3”, a declarat Iordănescu.
Selecţionerul speră ca naţionala să mai joace meciuri cu echipe tari, precum cel cu Spania, până la Euro-2016: „L-am rugat pe preşedintele FRF să găsească adversari puternici pentru că în felul acesta ne vom pregăti şi ne va fi mai uşor la Europene. Aria noastră de selecţie e destul de mică şi ne dorim ca orice jucător care ar putea să ajute echipa naţională şi nu numai Marica să revina in circuitul echipei. Aici mă refer şi la alţi jucători care dintr-un motiv sau altul în ultima perioadă n-au mai fost în circuitul echipei naţionale. Orice jucător, evident că şi Adrian Mutu, dar jucând într-o alta competiţie, la un alt nivel”.
Tragerea la sorţi a grupelor de la CE din 2016 va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, la „Palais des Congres” din Paris. Turneul final se va disputa în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016.
Urnele valorice sunt următoarele:
Urna 1: Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia;
Urna 2: Italia, Rusia, Elveţia, Austria, Croaţia, Ucraina;
Urna 3: Cehia, Suedia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria;
Urna 4: Turcia, Irlanda, Islanda, Ţara Galilor, Albania, Irlanda de Nord.
Evenimentul va fi prezentat de doi foşti campioni europeni, francezul Bixente Lizarazu (97 de selecţii, câştigător al Euro-2000) şi olandezul Ruud Gullit (66 de selecţii, câştigător al Euro-1988).
Invitaţi de onoare vor fi Oliver Bierhoff (70 de selecţii pentru Germania, câştigător al Euro-1996), David Trezeguet (59 de selecţii pentru Franţa, câştigător al Euro-2000), Angelos Haristeas (88 de selecţii pentru Grecia, câştigător al Euro-2004) şi Antonin Panenka (59 de selecţii pentru Cehoslovacia, câştigător al Euro-1976).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS