8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMisiune facilă pentru băieţii lui Pascu

Misiune facilă pentru băieţii lui Pascu

Echipa masculină de volei SCM-U Craiova traversează poate cea mai încărcată perioadă competiţională, cu partide din trei în trei zile, în campionatul intern sau în Cupa CEV.
După ce miercuri au jucat cu cehii de la Fatra Zlin, pe care i-au eliminat din 16-imile Cupei CEV, dar în urma unei prestaţii slabe, jucătorii craioveni înfruntă sâmbătă, de la ora 13.30, tot pe teren propriu, echipa Universitatea Cluj, în etapa a cincea din Divizia A1. Elevii lui Dan Pascu sunt neînvinşi în acest sezon, chiar dacă au pierdut câteva seturi şi pornesc favoriţi în disputa cu ardelenii, care nu au câştigat nici un meci până acum. Tot sâmbătă, voleibalistele de la SCM-U Craiova vor înfrunta Penicilina Iaşi, în deplasare, de la ora 17.00, în etapa a opta din Divizia A1. Oltencele se află pe locul zece, cu şase puncte, iar moldovencele ocupă locul şase, cu opt puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS