6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAnghel Iordănescu şi-a prelungit contractul cu FRF

Anghel Iordănescu şi-a prelungit contractul cu FRF

Anghel Iordănescu şi secunzii săi vor conduce România şi la EURO 2016
Anghel Iordănescu şi secunzii săi vor conduce România şi la EURO 2016

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că selecţionerul Anghel Iordănescu şi-a prelungit contractul şi că noul acord este valabil până la finalul Campionatului European din 2016. „În această dimineaţă s-a semnat continuarea acordului cu selecţionerul Anghel Iordănescu. A fost doar o chestiune de timp, nu s-a pus problema financiară. Toţi ne-am dorit să continuăm, nu s-a ridicat o asemenea chestiune. Mă simt încântat să lucrez cu domnul Iordănescu. Din punct de vedere financiar a rămas acelaşi contract. Ne referim acum doar la prelungirea lui până după Campionatul European din Franţa. În ultima perioadă am avut ca obiectiv meciul cu Italia, urmează cantonamentul din iarnă, apoi am stabilit amicalul din martie şi urmează să mai perfectăm încă unul, acestea au fost discuţiile din ultima perioadă”, a spus Burleanu, conform Mediafax.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat la 29 octombrie prelungirea contractului selecţionerului Anghel Iordănescu, care expirase la finalul preliminariilor Campionatului European din 2016.

Anghel Iordănescu se află la conducerea tehnică a echipei naţionale a României din octombrie 2014. Cu Iordănescu selecţioner, prima reprezentativă a obţinut calificarea la Euro-2016.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS