12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPodărenii, supărați pe Porumbel

Podărenii, supărați pe Porumbel

Arbitrul Porumbel i-a enervat la culme pe podăreni cu penaltiurile acordate oaspeților (foto: fcpodari.ro)
Arbitrul Porumbel i-a enervat la culme pe podăreni cu penaltiurile acordate oaspeților (foto: fcpodari.ro)

ACS Podari a pierdut sâmbătă, scor 1-2, pe teren propriu, în fața echipei CN „Dinicu Golescu“ Câmpulung, într-un joc din cadrul etapei a 6-a din Liga a III-a, seria 3. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cotigă (62 – penalti) și Voicu (73 – penalti), replica doljenilor venind prin Ionuț Șerban (85 – penalti).
„ACS Podari este în acest moment victima arbitrajelor în C3. După două deplasări consecutive în care elevii lui Dragoș Bon au fost dezavantajați de arbitraj, același lucru s-a întâmplat și sâmbătă în meciul de pe teren propriu, cu CN «Dinicu Golescu» Câmpulung. Multe decizii greșite luate în defavoarea doljenilor din partea centralului Valentin Porumbel, care au coincis cu acordarea pe nedrept a două penaltiuri ciudate în decurs de numai 11 minute, perioadă în care argeșenii au condus cu 2-0. Pe final, ACS Podari a avut un penalti clar neacordat la un henț al unui jucător al oaspeților în propriul careu“, se arată pe site-ul oficial al grupării doljene.
CS Podari: Mecea – Marcu, Chircan, Dreșcă, Marinoiu – Dragomir, D. Stancu – Badea, I. Șerban, Raicea – G. Neacșu. Au mai intrat: Surugiu, Cimpoeru.
Câmpulung: Tănase – Voicu, Cotigă, B. Stancu, Băduleanu – David, I. Ion, Miloși, Burghel – Mahu, Ov. Stan. Au mai intrat: Leca, Turnescu, Haidău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS