5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFilieşenii îşi doresc revanşa în faţa lui CSU II

Filieşenii îşi doresc revanşa în faţa lui CSU II

Antrenorul formaţiei CSO Filiaşi, Viorel Cojocaru, nu este demoralizat absolut deloc după înfrângerea suferită în prima etapă, în deplasare, scor 1-3, în faţa echipei Cetate Deva. Tehnicianul filieşenilor îşi doreşte victoria în etapa a doua a Ligii a III-a, seria 4, contra echipei CS Universitatea II Craiova, grupare în faţa căreia a pierdut cu 5-0 în turul doi al Cupei României, disputa fiind programată vineri, de la ora 17.00, pe stadionul „Chimia“.

„Meciul cu Deva e dat uitării deja şi ne concentrăm pe întâlnirea cu CS Universitatea II Craiova. Vine un meci foarte greu, chiar dacă întâlnim o echipă de copii, o nou-promovată. Din punctul meu de vedere sunt în cea mai bună formă, au tratat serios şi meciurile din Cupa României, s-au şi calificat în turul cinci, plus că au câştigat primul meci din campionat cu CSM Lugoj, o echipă bună, şi de o manieră categorică. Ne aşteaptă un joc dificil, dar ne dorim să câştigăm şi vom face tot ce-i posibil ca să obţinem cele trei puncte“, a spus Viorel Cojocaru, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS