3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (f): Au fost prezentate noile jucătoare de la SCM Craiova

Handbal (f): Au fost prezentate noile jucătoare de la SCM Craiova

La conferinţa de presă au fost prezente cele şapte jucătoare nou-venite, antrenorii Simona Gogârlă şi Grigore Albici, dar şi directorul clubului, Marius Barcan
La conferinţa de presă au fost prezente cele şapte jucătoare nou-venite, antrenorii Simona Gogârlă şi Grigore Albici, dar şi directorul clubului, Marius Barcan

În prezenţa directorului SCM Craiova, Marius Barcan, antrenoarea echipei feminine de handbal din Bănie, Simona Gogârlă, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă cele şapte jucătoare transferate în această vară.

Două dintre este sunt sârboaice şi au acelaşi nume şi prenume, Jelena Zivkovic. Una  joacă pe postul de inter dreapta,  iar cealaltă este portar. Interul vine de la Podravka, iar portarul din campionatul Turciei. O altă jucătoare străină care va face parte din lotul oltean este franţuzoaica  Laurise Landre, care evoluează pe postul de pivot şi vine de la Le Havre.

 Celelalte patru jucătoare nou venite sunt: Dana Băbeanu (inter stânga sau centru, vine de la HCM Roman) Alexandra Iovănescu (pivot, vine de la Constanţa), Ana Maria Horobeţ (extremă dreapta, vine de la Roman) şi Alexandra Ciucă (centru, vine de la Energetic Râmnicu Vâlcea).

Din lotul de anul trecut au mai rămas portarul Mirela Paşca (aflată în program de recuperare după operaţie), norvegianca Ane Eidem, Carmen Şelaru, Andreea Ianaşi, Cristina Florica, Ana Maria Apipie, Mădălina Bonea, Alexandra Georgescu şi Cătălina Cioaric.

Antrenor cu portarii va fi Grigore Albici.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS