17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSă înceapă spectacolul!

Să înceapă spectacolul!

CS Universitatea Craiova a susținut vineri, în aula „Corneliu Andrei Stroe“ din cadrul FEFS, o conferință de presă specială, ce l-a avut ca amfitrion pe managerul general Felix Grigore, a cărui prezentare a fost pregătită minuțios, cu siguranță. Întrunirea a avut mai multe puncte de dezbatere. În primă fază, a fost prezentat noul partener care se va ocupa de vânzarea biletelor, Eventim fiind reprezentată de Adrian Bucurei, care a anunțat că site-ul oficial s-a pus foarte bine la punct privind vânzarea on-line, tichete urmând să poată fi achiziționate și din magazine și benzinării importante. „Practic, fiecare tichet poate fi achiziționat din orice colț al țării și de peste hotare accesând site-ul clubului“, a punctat Adrian Bucurei.
A urmat un alt punct legat de imaginea CS Universitatea Craiova, Felix Grigore anunțând apariția unei aplicații pentru telefoane și tablete, administratorul Lemon Byte, Edward Hermann, completându-l cu o demonstrație în direct, cu ajutorul unui tv. „Odată cu acest sezon, informațiile despre echipa noastră se vor regăsi și pe telefonia smart și tablete. Prin urmare, trebuie să știți că astăzi se lansează aplicația pentru mobil a clubului nostru, pe care o veți găsi în magazinul digital căutând Universitatea Craiova. Pentru moment este disponibilă pe android, urmând ca zilele următoare să o găsim și pe sistemul de operare Windows“, a explicat Felix Grigore.

A fost prezentat noul echipament de joc

Managerul CS Universitatea a trecut apoi la prezentarea noului echipament ce va fi îmbrăcat de alb-albaștrii în ediția 2015-2016. Stephane Acka, Alex Mateiu, Nicușor Bancu, Bogdan Vătăjelu și „veteranul“ Gică Craioveanu au intrat în aulă însoțiți de câte un copil și au arătat presei și celor din sală, în speță reprezentanților Craiovei Maxima, suporteri și câțiva studenți ai FEFS compleurile în care vor evolua acasă și cele ce vor fi îmbrăcate în deplasare.
„Continuăm colaborarea cu sponsorul nostru Joma, iar tricourile alb-albaștrilor sunt un reper sentimental. Aveți în față și trecutul (Gică Craioveanu – n.r.), și prezentul (Acka, Mateiu, Bancu, Vătăjelu), dar și viitorul (copiii echipați în alb și albastru aveau pe spate numele jucătorilor din dreptul lor). Vom juca în continuare acasă cu stema cu leul pe piept, iar în deplasare cu emblema clubului mamă, cea cu dungile. Sunt cele două steme ale noastre, la care ținem foarte mult și le purtăm în dreptul inimii“, a afirmat Felix Grigore, punctând că bugetul alocat acestui sezon se ridică la cinci milioane de euro.
„Tricoul ăsta miroase a cupe europene“, a replicat Gică Craioveanu.
Se va regăsi scris Sticky pe spatele jucătorilor craioveni și în acest sezon, directorul Marinică Potop exprimându-și regretul că este în continuare singurul sponsor de pe echipament: „Mă așteptam ca după primul an să dau un imbold societăților din Bănie și să fie mai mulți parteneri de publicitate la CS Universitatea Craiova, dar sunt convins că vor veni pe parcurs“.

Cârțu: Nu suntem la capacitate maximă în acest moment

După prezentările mai sus menționate, a avut loc prefațarea partidei cu FC Botoșani, programată duminică, de la ora 18.30 (Digi Sport / Dolce Sport), pe stadionul „Extensiv“, la catedră urcând directorul tehnic, Sorin Cârțu, antrenorul principal, Emil Săndoi, și fundașul stânga Bogdan Vătăjelu.
„Sorinaccio“ a declarat că elevii săi sunt pregătiți pentru debut, dar nu așa cum își dorește el, punctând că este mulțumit de lotul avut la dispoziție. „Este greu să fim sută la sută pregătiţi la primul meci, dată fiind perioada scurtă și condensată de pregătire. Nu suntem la capacitate maximă în acest moment. În opinia mea, nu există antrenor care să aibă o formulă pentru forma sportivă. Pentru Botoșani reprezintă un avantaj că au evoluat deja în două meciuri oficiale, deoarece intră mai repede în formă. Am încredere în băieți că se vor autodepăși în acest meci. Suntem obligați să începem bine, deoarece aspirațiile suporterilor și ale noastre sunt mult mai mari comparativ cu sezonul precedent. Anul acesta obiectivul este clar: pentru prima etapă ne dorim calificarea în play-off, care să ne permită să ne gândim la o cupă europeană. Strategia în privința transferurilor am discutat-o cu conducerea. Dacă în anul promovării au fost aduși peste 20 de jucători, dintre care au mai rămas trei-patru, apoi în campionatul revenirii în prima ligă au fost transferați alți 17-18, era anormal să fie o nouă campanie atât de agresivă. Nu poți merge în fiecare an pe aceeași strategie, pentru că ar dăuna omogenității lotului. Atunci erau și niște situații diferite la Curelea și Ferfelea. Acum ne dorim să le exploatăm la maximum calitățile“, a spus Cârțu, recunoscând că este dezamăgit de decizia luată de Pablo Brandan de a pleca la ASA Târgu Mureș.

Săndoi: Pretențiile au crescut

La rândul său, Emil Săndoi a „periat“ adversarul de duminică, însă a punctat că echipa sa are pretenții justificate asupra meciului ăsta, dar și asupra campionatului, pentru că are un lot omogen. „Mă bucur pentru calificarea lui FC Botoșani în turul următor al Ligii Europa. A fost o victorie meritată aseară (joi – n.r.). Au un lot mai valoros față de sezonul trecut, cu jucători în avanposturi care pot pune probleme. Au o bancă bună, cu rezerve care pot face diferența. La capitolul omogenitate, pe linia de fund stau mai rău. Pentru jocul cu noi mă aștept la schimbări în primul 11, față de partida din Georgia. În schimb, noi stăm foarte bine la capitolul omogenitate. Băieții joacă împreună de un an, în mod normal nu ar mai trebui să existe probleme în această privință. În plus, am transferat un jucător bun. Popov și-a demonstrat valoarea în amicale și sunt convins că o va face și în partidele oficiale. Este important cum vom începe campionatul, o competiție de lungă durată. Acum pretențiile au crescut, iar în primele meciuri vom întâlni patru echipe bune ale Ligii I. Ne dorim un debut bun, iar apoi să continuăm cu o serie ca în sezonul trecut. Mazarache va rămâne cu noi, chiar dacă vine din ligile inferioare. A arătat în stagiul de pregătire calități și sunt convins că și le va îmbunătăți, astfel încât să poată reprezenta o varianta bună pentru ofensivă“, a explicat Emil Săndoi.
Și Bogdan Vătăjelu s-a arătat optimist în ceea ce privește debutul și campionatul în sine: „Chiar dacă Botoșani s-a clasat în spatele nostru și joacă în cupele europene, nu privim meciul ca pe unul al revanșei. Nu dorim să ne răzbunăm pe nimeni. Sperăm ca acest an să fie mai bun ca precedentul și să obținem calificarea în Europa, pe care ne-o dorim cu toții, jucători și suporteri. Principalul obiectiv va fi calificarea în play-off, apoi ne vom lupta pentru un loc cât mai bun“.

Craioveanu își dorește un „atacant killer“

Acțiunea de vineri a CS Universitatea Craiova a fost încheiată de directorul de imagine, Gică Craioveanu. Fostul golgheter al României a spus că are încredere mare în alb-albaștri în noul sezon și i-a îndemnat pe finanțatori să mai scoată o dată portofelele și să cumpere un atacant de gura porții care „să facă diferența“. „Participarea Botoșaniului în cupele europene poate fi un avantaj pentru noi, pentru că la ei este euforia după o victorie importantă, vin după un drum destul de lung, cu patru-cinci ore de zbor, și nu e ușor să te recuperezi. E început de campionat și eu zic că va avea în față o echipă supermotivată, cum vom fi noi, cu publicul aproape și cu dorința jucătorilor de a face un rezultat bun și de a lăsa o impresie frumoasă. Ca jucător, toată viața am preferat să debutez în deplasare, deoarece presiunea rezultatului își poate pune amprenta pe joc. Dar asta e și sunt sigur că băieții vor juca bine și vor câștiga. Nu trebuie să ne fie frică de FC Botoșani, cu tot respectul pe care îl am pentru această formație. Am văzut-o, este o echipă agresivă, bună, unită, dar și eu zic că avem atuurile noastre și vom câștiga“, a spus „Gicanu“. „E puțin doar un transfer, dar cred că în continuare clubul va încerca să facă un efort pentru un jucător care să facă diferența. Avem câțiva fotbaliști capabili, dar n-ar fi rău să aducem un Messi, un Vidal – păstrând proporția, bineînțeles – care să dezechilibreze defensivele adverse. E dorința mea, a lui Sorin Cârțu, Emil Săndoi și, de ce nu, a clubului. Îmi place Bawab, dar îl văd ca al doilea atacant, nu ca vârf împins. Este un jucător extraordinar când are adversarul în față, trebuie să vină din linia a doua. El nu știe să joace vârf. Prefer un atacant masiv, mai ales că noi avem și două extreme foarte bune și care centrează bine, cum sunt Băluță și Bancu. Trebui să facem un mic efort și să aducem un atacant de careu, un killer“, a conchis Gică Craioveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS