10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportDunărea Bistreţ și CSU II Craiova promit spectacol în finala Cupei

Dunărea Bistreţ și CSU II Craiova promit spectacol în finala Cupei

Jucătorii lui Mogoşanu (în alb-albastru) nu vor avea parte de un meci uşor cu Dunărea Bistreţ
Jucătorii lui Mogoşanu (în alb-albastru) nu vor avea parte de un meci uşor cu Dunărea Bistreţ

Formațiile Dunărea Bistreț și CS Universitatea II Craiova se întâlnesc sâmbătă, de la ora 19.30, pe stadionul cel nou din Cârcea, în finala Cupei României, faza județeană. Proaspăt campioană a Doljului, echipa secundă a grupării alb-albastre intenționează să realizeze eventul în acest sezon și astfel să câștige la capitolul moral în „dubla“ cu Pandurii Cerneți, din barajul de promovare în Liga a III-a.
Antrenorul „satelitului“, Daniel Mogoșanu, este optimist în privința destinației trofeului pus în joc, chiar dacă nu va beneficia de aportul jucătorilor de la prima echipă.
„Nu vom folosi nici un jucător de la echipa mare, dar și așa sper să câștigăm. Va fi un meci disputat, pentru că și Bistrețul are o echipă bună, bătăioasă, cu jucători cu experiență. Este un lucru inedit pentru acești copii, nu cred că a mai jucat nici unul o finală de cupă județeană și ar conta mult pentru ei dacă ar și câștiga trofeul“, a declarat Daniel Mogoșanu, pentru GdS.
Lotul echipei CS Universitatea II Craiova îi cuprinde pe următorii: Laurențiu Popescu, Mihai Ghincea, Cosmin Ciocoteală, Marian Drăghici, Robert Gârbiță, Alex Armășelu, Vlad Georgescu, Vlad Marcu, Dan Căpățână, Angelo Iuga, Alin Manea, Ștefan Stancu, Dan Buzărnescu, Sergiu Jurj, Cristi Nicolae, Dan Miculaiciuc, Daniel Dicu.

Moșul vrea să-și învingă nepotul

De partea cealaltă, dunărenii sunt deciși să-și joace șansa, sperând totodată să nu repete isprava de anul trecut, când au pierdut finala cu Viitorul Cârcea.
„Anul trecut am pierdut trofeul, sper să nu repetăm figura și anul ăsta. Pornim cu șanse egale și sperăm să facem un joc bun, iar la sfârșit să ne bucurăm de trofeu“, a spus președintele Dunării Bistreț, Dan Naicu, pentru GdS.
La rândul său, antrenorul Adi Nedelea, care este și moșul băiatului lui Daniel Mogoșanu, a afirmat că le ține pumnii alb-albaștrilor în confruntările din baraj, dar că sâmbătă își dorește să câștige Cupa României.
„Sperăm să obținem trofeul și, cu siguranță, ne vom bate până la ultimul strop de putere. CSU II are jucători tineri, de mare valoare, din moment ce fac parte din lotul lărgit al Craiovei. Și noi avem jucători care au evoluat la nivelul Ligii a II-a și sperăm să nu mai pierdem. Ar fi primul trofeu și pentru mine, ca antrenor. Am mare încredere în băieți și sper să nu-mi înșele așteptările, pentru că am avut un fond bun până acum, de când am venit eu la echipă, și ar fi bine să încheiem cu victorie. Le doresc succes în barajul de promovare, dar mâine (sâmbătă – n.r.) vreau să-i bat pe cei de la CS Universitatea. Sper să fie un meci frumos“, a afirmat Adi Nedelea, pentru GdS.
Lotul Dunării Bistreț este compus din: portari: Mihai Ciocârlan, Claudiu Ivănescu, Daniel Popescu; jucători de câmp: Victor Naicu, Valeriu Mieilă, Marian Goagă, Dragoș Țuculanu, Andrei Cebuc, Adrian Mateiță, Tiberiu Trăistaru, Petre Crișan, Daniel Oprea, Onuț Tuță, Doru Ignat (incert), Aurelian Bouleanu, Alex Zamfir, Aurel Buzatu, Florin Cimpoeru, Costinel Marin.
Partida va fi arbitrată de o brigadă de Liga I, formată din: George Cătălin Găman – Mihai Dragoș Iliescu, Daniel Mitruți și Adrian Popescu. Observatori au fost desemnați Marian Ezaru și Bogdan Pâncu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS