8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAtletism: Trei olteni au luat medalii la finala ONSS de la Craiova

Atletism: Trei olteni au luat medalii la finala ONSS de la Craiova

Vâlceanul Ionuţ Drăguşin a câştigat concursul la categoria liceu (foto: Daniela Mitroi-Ochea)
Vâlceanul Ionuţ Drăguşin a câştigat concursul la categoria liceu (foto: Daniela Mitroi-Ochea)

Atleţi din toate judeţele din România s-au întrecut astăzi, la Hipodrumul din Craiova, la finala Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS) la cros.

Trei sportivi olteni au urcat pe podium. Ionuţ Drăguşin (Liceul Brătianu Drăgăşani) a cucerit medalia de aur în proba rezervată liceenilor, Cătălina Chircă (LPS „Petrache Trişcu” Craiova) a obţinut medalia de argint, tot la liceu, iar Valentin Ionuţ Lăpădat (CSS Drobeta Turnu Severin) a intrat în posesia medaliei de bronz, la gimnaziu.

Au fost patru starturi, elevii sportivi alergând distanţe între 1.500 şi 2.500 de metri. Fiecare judeţ a avut câte un reprezentant de categorie, adică patru sportivi.

Primii şase clasaţi la fiecare categorie, adică feminin şi masculin, gimnaziu şi liceu au primit diplome, dar şi premii în bani şi dulciuri din partea organizatorilor. Sportivii care au urcat pe podium au mai primit şi medalii şi tricouri, iar câştigătorii câte o cupă.

Clasamente:

Gimnaziu fete: 1. Corina Murariu (Suceava), 2. Tabiţa Teuşan (Sibiu), 3. Diana Vârlan (Vaslui).

Gimnaziu băieţi: 1. Claudiu Mihăescu (Suceava), 2. Cristian Rusu (Buzău), Lăpădat Valentin (Mehedinţi).

Liceu fete: 1. Gabriela Doroftei (Suceva), 2. Cătălina Chircă (Dolj), 3. Loredana Cimpoeru (Caraş Severin).

Liceu băieţi: 1. Ionuţ Drăguşin (Vâlcea), 2. Andrei Rusu (Suceava), Ionuţ Dumitru (Prahova).

 

Competiția a fost organizată de ISJ Dolj, în colaborare cu Primăria Craiova, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul“ Dolj, CSM Craiova, CSU Craiova, ISU și RAADPFL.

Festivitatea de premiere gimnaziu-băieţi
Festivitatea de premiere gimnaziu-băieţi
Festivitatea de premiere la gimnaziu-fete
Festivitatea de premiere la gimnaziu-fete
premiere liceu-fete. Craioveanca Cătălina Chircă a luat medalie de argint.
Festivitate de premiere liceu-fete. Craioveanca Cătălina Chircă a luat medalie de argint.
Festivitatea de premiere la liceu-masculin, cu vâlceanul Ionuţ Drăguşin pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
Festivitatea de premiere la liceu-masculin, cu vâlceanul Ionuţ Drăguşin pe cea mai înaltă treaptă a podiumului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS