16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU se ia de gât cu UEFA

CSU se ia de gât cu UEFA

Felix Grigore crede că avocaţii CSU o vor învinge pe UEFA la TAS (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Felix Grigore crede că avocaţii CSU o vor învinge pe UEFA la TAS (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Managerul CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, a declarat, ieri, într-un cadru organizat, că lupta pentru obținerea dreptului de participare în ediția 2015/2016 a cupelor europene, refuzat de UEFA zilele trecute, este departe de a se fi încheiat. Conducătorul grupării din Bănie a punctat că s-a luat legătura cu avocații pentru a contesta decizia UEFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, iar în cazul menținerii hotărârii se va intenta proces și la Tribunalul Federal Elvețian. Felix Grigore nu a exclus varianta ca elevii lui Emil Săndoi și Sorin Cârțu să evolueze la meciul cu Dinamo cu leul pe piept, după ce clubul a înregistrat sigla la OSIM înainte de sărbătorile pascale.

„Ni s-a spus că am respectat toate regulamentele“

– S-a primit până la urmă înștiințarea de la UEFA…
– Da, am primit. UEFA nu este de acord ca noi să jucăm, începând cu ediția 2015/2016, în cupele europene, însă trebuie făcută precizarea că forul continental ne spune clar în adresă că am respectat toate regulamentele, doar că membrii ei rămân consecvenți pe ideea de trei ani consecutivi de afiliere la o federație națională.
– Ce regulamente au fost respectate?
– Vă dați seama că noi am depus un dosar destul de stufos la UEFA, în care am explicat exact cum am ajuns noi să fim în momentul ăsta în Liga I, că am ocupat un loc de cupă europeană etc. UEFA, când ne-a spus că am respectat toate regulamentele, se referea la faptul că am promovat corect și că am fost corect incluși în Liga a II-a.
– Și, totuși, FIFA a dat anul trecut dreptul de a participa în competițiile interțări unei echipe din Australia (Western Sydney Wanderers). Este UEFA mai presus de FIFA?
– Nu, UEFA nu este mai presus de FIFA, dar vă garantez că o să continuăm cu demersul nostru, că o să mergem la TAS, și dacă și aici vom primi un răspuns negativ, vom merge către Tribunalul Federal Elvețian să ne cerem dreptul de a juca în cupele europene. Facem asta, precizez încă o dată, pentru suporterii noștri, care își doresc să ajungem cât mai repede în cupele europene, acolo unde este locul CS Universitatea Craiova.
– În apărarea dumneavoastră vă veți folosi și de speța legată de echipa din Australia?
– Fără discuție. Am luat legătura telefonic cu avocații care ne vor reprezenta acolo, încă nu ne-am așezat la masă, dar probabil că o vom face zilele următoare, și vedem pe ce ne vom baza și ce apărări vom face. Din momentul ăsta este un proces, asta e clar.

„Nu avem probleme din punct de vedere al licențierii”

– Un proces la TAS, urmat de altul la Tribunalul Federal, ar dura foarte mult, iar până la debutul noii ediții a cupelor europene mai sunt aproximativ trei luni. Se vor termina în timp util?
– O să încercăm să mergem pe o procedură simplificată, pentru că este posibil așa ceva datorită licențierii. Sperăm ca la TAS lucrurile să fie așa cum ni le dorim noi. Dacă nu, la Tribunalul Federal va dura un pic mai mult și ne aducem aminte de cazul FC Sion, care după un an și jumătate, când pe la club mai aveau doar zece oameni și erau chiar prin Liga a III-a sau a IV-a, Tribunalul Federal Elvețian a obligat UEFA să-i bage în cupele europene. Chiar dacă va dura, noi trebuie să facem acest demers.
– FRF-ului ce licență i-ați cerut?
– Marți, când am fost în fața Comisiei de Licențiere, nu aveam răspunsul de la UEFA și am cerut licență UEFA, iar dacă eram refuzați, primeam licență de Liga I. Nu avem probleme din punct de vedere al licențierii, dar momentan nu avem un răspuns din partea administrației.
– L-ați simțit ostil pe domnul Viorel Duru?
– Nu, din contră, l-am simțit aproape de noi pe domnul Duru și întreaga Administrație de Licențiere, la fel și pe membrii FRF. Am văzut și documentele pe care dânșii le-au trimis la UEFA, au fost documente normale în care au spus adevărul. UEFA așa a decis, iar noi nu suntem supărați pe forul european, ci dezamăgiți, pentru că jucătorii merită să evolueze acolo și au demonstrat asta pe teren.

„Este o problemă cu această insolvență la fotbal“

– Pe jucători i-ați simțit frustrați?
– Nu, ei sunt fotbaliști profesioniști, înțeleg foarte bine situația și, în plus, în momentul ăsta nu este nimic pierdut. Sunt convins că antrenorii noștri au suficientă experiență ca să-i țină conectați la campionat.
– Ar fi o palmă pentru fotbalul românesc dacă echipa de pe locul șapte merge în cupele europene și nu cea de pe locul doi, trei sau patru?
– E mult spus. Este o problemă cu această insolvență la fotbal. Am susținut întotdeauna că este o lege bună pentru România și pentru Europa, dar la fotbal încă nu se potrivește. Dacă s-a clasat pe șapte și echipele din fața lor nu au dreptul de a participa… Moral nu este, dar trebuie să ne conformăm regulamentelor.
– În răspunsul UEFA se precizează și când primește CS Universitatea drept de participare în cupele europene?
– Nu, pentru că noi nu am cerut dispensă decât pentru ediția viitoare, deoarece campionatul următor avem trei ani de la afiliere și nu sunt probleme. O să cerem direct licență UEFA, pe care o s-o și primim.

„Nu vrem să renunțăm la sigla clubului mamă“

– Despre sigla cu leul ce ne puteți spune, pentru că a apărut informația că ar fi fost înregistrată de club la OSIM?
– Este o emblemă pe care noi putem să o folosim, însă nu vrem să renunțăm la sigla clubului mamă, sub care această echipă a obținut rezultatele notabile pe care le știm cu toții. Toate celelalte sigle, pe care noi le avem, de altfel, pe bannerele de pe stadion, le putem folosi fără discuție atunci când dorim. Noi arătăm consecvență în tot ceea ce înseamnă CS Universitatea Craiova, asta este baza proiectului la care am aderat cu toții și pe care l-am pornit.
– Din punct de vedere legal, sigla cu leul ar putea fi folosită la meciul cu Dinamo?
– Fără discuție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS