21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal – ASA a adus-o pe CSU cu picioarele pe pământ (galerie foto)

Fotbal – ASA a adus-o pe CSU cu picioarele pe pământ (galerie foto)

Nuno Rocha (la minge) şi colegii săi au jucat slab la Târgu Mureş (foto: csuc.ro)
Nuno Rocha (la minge) şi colegii săi au jucat slab la Târgu Mureş (foto: csuc.ro)

Invincibilitatea echipei CS Universitatea Craiova s-a încheiat după 19 jocuri, alb-albaştrii meritând aplauze pentru ascensiunea avută imediat după etapa a şasea, soldată cu o clasare excelentă în Liga I. Alb-albaştrii au pierdut sâmbătă, scor 1-2, în deplasare, în faţa ardelenilor de la ASA Târgu Mureş, la capătul unei evoluţii modeste, în care Brandan şi colegii săi au avut parte şi de decizii nefavorabile în finalul întâlnirii.

Gazdele au deschis scorul în minutul 45+1, Ianis Zicu executându-l pe visătorul Bălgrădean cu un şut puternic de la 30 de metri. ASA şi-a majorat avantajul în minutul 66, Gorobsov a centrat în careu din lovitură liberă, iar Ousmane N’Doye, abia intrat pe teren, a reluat cu capul de la cinci metri, imparabil.

CS Universitatea a relansat jocul prin Herghelegiu (’90+1). Ivan a pasat în mijlocul careului pentru Nuno Rocha, africanul a luftat, iar Herghelegiu, venit din spate, a reluat de la circa opt metri. Gruparea din Bănie a avut o mare şansă de a egala în minutul 90+2, dar şutul plasat al lui Nuno Rocha l-a găsit pe Stăncioiu la post. Finalul a fost tensionat după ce Craiovei i s-a refuzat un penalti, Andrei Ivan a fost împins de Feussi în momentul în care se pregătea să-l execute pe Stăncioiu de la aproximativ şapte metri, dar Haţegan a lăsat jocul să continue (’90+6).

ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – Feussi, I. Gonzales, Bejan, Sepsi – Voiculeţ, Gorobsov – Goga (’85, Szekely), Zicu (’65, N’Doye), Bumba (57, Hora’) – Manolov. Antrenor: Liviu Ciubotariu.

CS Universitatea Craiova: Bălgrădean – Achim, Frăsinescu, Acka, Târnăcop – Madson (’82, Herghelegiu), Brandan – Mateiu, Bawab (’71, A. Ivan), Băluţă (’46, Briceag) – Nuno Rocha. Antrenori: Emil Săndoi, Sorin Cârţu.

Cartonaşe galbene: Bejan ’29, Gorobsov ’38 / Izvoranu ’35, Achim ’40, Madson ’66, Frăsinescu ’90+6, Brandan ’90+6.

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe – Horaţiu Fesnic, Cătălin Buşi; Imre Bucsi.

Observatori: Patriţiu Abrudan, Dan Potocianu.

În urma acestui rezultat, CS Universitatea Craiova a părăsit podiumul, ocupând locul patru, cu 45 de puncte, iar ASA Târgu Mureş se află pe doi, cu 55 de puncte, şi îi suflă în ceafă liderului Steaua (56 de puncte). Următorul joc al alb-albaştrilor va avea loc duminică, 19 aprilie, de la ora 17.30, pe „Extensiv”, contra eternei rivale Dinamo Bucureşti. Din păcate, pentru acest joc împotriva „câinilor roşii”, Emil Săndoi şi Sorin Cârţu nu vor putea miza pe fundaşul dreapta Sebastian Achim şi pe mijlocaşul Madson, care au primit „galbene” la Târgu Mureş şi vor fi suspendaţi.

 

Cârţu a luat „foc” pe Haţegan

 

La finalul întâlnirii de pe stadionul „Transil”, directorul tehnic al CS Universitatea Craiova a admis că alb-albaştrii nu au făcut o partidă bună, dar l-a considerat vinovat pentru înfrângere şi pe „centralul” Ovidiu Haţegan, pentru că nu a acordat penalti la faultul asupra lui Ivan.

„Până în ultimele 15 minute nu am ce să comentez vizavi de prestaţia noastră şi evoluţia lor (ardelenilor – nr.). ASA are o echipă bună, dar tot ce s-a întâmplat din minutul 75 pot să spun că măcar un rezultat de egalitate meritam, pentru că au fost nişte situaţii bune pentru noi de a marca şi pe lângă golul lui Herghelegiu puteam beneficia de două penaltiuri. Şi pe Nuno Rocha l-a jenat adversarul în faţa porţii, în momentul şutului, dar şi la ultima fază la Ivan. Lui Haţegan i-am adus aminte ce s-a întâmplat şi cu Astra acasă, când nu a dat penalti la un henţ clar. Până la urmă putem să o interpretăm ca fiind ceva intenţionat, pentru că pe aia nu a văzut-o cu Astra şi nici acum situaţiile din final. Din punctul meu de vedere aş vrea ca oficialii clubului nostru să-i facă un referat lui Haţegan, pentru că sunt două puncte pierdute cu Astra şi unul acum cu ASA Târgu Mureş. În primele 75 de minute victoria celor de la ASA era meritată. N-am avut o evoluţie prea bună. Îi felicit pe băieţi pentru tot ce au făcut în cele 19 meciuri de până acum, dar partida de astăzi nu a fost cum ne aşteptam noi. A contat că am primit gol şi în ultimul minut al primei reprize, deci toată conjunctura jocului ne-a fost nefavorabilă. Problemele ni le-am provocat noi, pentru că am făcut nişte greşeli neforţaţi. Zicu ne-a surprins pe toţi cu acel şut, a avut o execuţie de jucător mare. Bravo şi lui N’Doye pentru gol. Dacă dormea cine nu trebuia… Era stabilit un om care trebuia să-l ţină pe N’Doye şi trebuia să-şi respecte sarcina”, a tunat Sorin Cârţu, la Digi Sport.

 

Săndoi: Ne-am fi dorit să ajungem la 20 de meciuri fără înfrângere

 

Antrenorul principal al CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a spus că o remiză ar fi fost conformă cu modul în care a decurs jocul. „Per-total a fost un joc frumos, cu faze de poartă şi goluri. La cum s-a jucat ar fi fost echitabil un rezultat de egalitate. Din păcate, în prima repriză am căzut în capcana de a încerca să dominăm jocul şi ne-am trezit de mai multe ori în situaţii grele. Până la urmă trebuia să vină şi această înfrângere, contra uneia dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Însă, repet, ar fi fost drept un egal. Au fost câteva faze care trebuie analizate. În prima repriză este posibil să fi fost un fault la Madson în suprafaţa de pedeapsă, un henţ clar al lui Feussi în careu, iar la ultima fază a jocului a fost iarăşi o decizie la limită. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar toate aceste acţiuni trebuie analizate. Ne pare rău că am pierdut, am fi vrut să ajungem la 20 de jocuri fără înfrângere. Dar până la urmă şi Barca, şi Real pierd. Ne propunem în continuare să reducem din handicap, să urcăm cât mai mult în clasament“, a declarat Emil Săndoi la conferinţa de presă.

 

Herghelegiu: Din păcate nu am putut să ajut mai mult echipa

 

Atacantul grupării din Bănie, Andrei Herghelegiu, a afirmat că regretă că nu a putut să-şi ajute mai mult echipa decât a făcut-o. „Am marcat doar pentru onoare, din păcate nu am putut să ajut mai mult echipa. Noi încercăm la fiecare meci să dăm maximum, dar sunt zile bune şi zile mai puţin bune. Presiunea poziţiilor din clasament a fost de ambele părţi, dar ei au fost primii care au reuşit să marcheze. Când iei gol în prelungirile primei reprize este destul de greu să revii. Noi am făcut tot posibilul să egalăm, dar nu ne-a ieşit astăzi. Despre arbitraj nu sunt eu în măsură să comentez“, a declarat Herghelegiu.

 

Ciubotariu şi-a felicitat jucătorii

 

De partea cealaltă, antzrenorul ardelenilor, Liviu Ciubotariu, şi-a felicitat elevii pentru prestaţia avută. „Am făcut un meci bun şi nu am lăsat-o pe Craiova să vină peste noi. Îmi felicit echipa pentru angajament şi pentru cele trei puncte obţinute. Sunt bucuros, băieţii au respectat sarcinile trasate şi suntem pe un drum bun. Încă o dată se dovedeşte că avem un lot valoros şi jucătorii care intră pe teren pot face oricând diferenţa. Aportul lui Zicu şi N’Doye pentru această victorie este mare, dar şi ceilalţi au făcut un meci foarte bun”, a declarat Liviu Ciubotariu.

 

Galerie foto (sursa: csuc.ro):

Ba

Brandan

Baba

Mateiu

Baba 13

Baba dhdh

Baluta

ei

Fault Baba

Frasinescu

Pablo

Rocha

Tirnacop

Sandoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS