13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Edi Iordănescu: Mi-am dorit foarte mult să câştigăm cu Astra

Fotbal – Edi Iordănescu: Mi-am dorit foarte mult să câştigăm cu Astra

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Edi Iordănescu, nu s-a împăcat prea uşor cu rezultatul de egalitate, scor 1-1, înregistrat joi seară, pe teren propriu, cu Astra Giurgiu. „Nu am început aşa cum îmi doream şi pe de o parte e de înţeles, pentru că adversarul a avut două zile în plus de refacere. Nu-i uşor după o deplasare lungă, după un joc epuizant la Petrolul, nişte condiţii grele, să te recuperezi nici din punct de vedere fizic, nici mental. Am încercat să fac nişte modificări în primul unsprezece pentru a împrospăta un pic jocul, în funcţie de posibilităţi, pentru că ştiţi foarte bine că avem mulţi indisponibili, dar nu am avut acea consistenţă şi claritate. A venit acel moment cu cartonaşul roşu, după care aşteptam să fim un pic mai limpezi şi să găsim mijloacele necesare să desfacem adversarul şi să ne creăm ocazii să marcăm. Nu am gestionat aşa cum trebuie, a venit momentul pauzei, am intervenit şi am făcut două modificări, iar sarcinile trasate au fost pentru a dezvolta jocul, să avem o circulaţie mai bună a balonului, să ne creăm ocazii şi să marcăm, ceea ce s-a şi întâmplat. Din punctul meu de vedere, în repriza a doua Pandurii a fost echia mai bună şi am ratat multe ocazii. E frustrant că în minutul 85, 86, la o minge care nu spunea nimic, am fost neglijenţi, ne-am aşteptat unul pe altul să respingem, a venit acea execuţie extraordinară şi ne-am văzut egalaţi. Mi-am dorit foarte mult să câştigăm, dar asta e. Am obţinut patru puncte din m meciurile cu Petrolul şi Astra, două echipe de calitate, şi sunt mulţumit. Trebuie să ne gândim la următorul joc, să ne recuperăm jucătorii. Sunt conştient că ne aşteaptă o deplasare foarte grea la Galaţi, în ciuda locului pe care se află Oţelul, pentru că este o echipă care joacă fotbal şi de asemenea are două zile în plus de recuperare”, a declarat Edi Iordănescu la conferinţa de presă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS