22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportOpt medalii pentru judoka de la LPS

Opt medalii pentru judoka de la LPS

Floriana Văcaru a obținut medalie de argint la concursul de la Miercurea Ciuc (foto: arhiva GdS)
Floriana Văcaru a obținut medalie de argint la concursul de la Miercurea Ciuc (foto: arhiva GdS)

La Miercurea Ciuc s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, Campionatul Național Școlar de judo, competiție de la care sportivii de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ din Craiova s-au întors cu opt medalii. Dintre acestea, jumătate au fost de argint și tot atâtea de bronz. Pe treapta a doua a podiumului au urcat Ruth Badea (categoria 40 kilograme), Anca Barbu (44 kg), Delia Ciobanu (70 kg) și Floriana Văcaru (+70), în timp ce Nicoleta Veghea (+70 kg), Mădălin Dragomir (81 kg), Alexandru Șerban (90 kg) și Alexandru Hamied (90 kg) au obținut medalii de bronz. Hamied este pregătit de Nicolae Pârvu, iar ceilalți sportivi îl au antrenor pe Mihai Voinea. Alte două judoka din grupa lui Voinea, Giulia Dumitrescu (48 kg) și Alexandru Iana (46 kg), s-au clasat pe locul cinci. „Am luat opt medalii, din păcate nici una de aur. Țin să mulțumesc domnului Alin Vancea, inspector pe sport, din cadrul ISJ Dolj, care ne-a sprijinit cu transportul. Acum vom avea un concurs la Vâlcea, după care vom pleca la Cupa Europei în Cehia“, a spus ieri antrenorul Mihai Voinea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS