Hai cu victoria pe „Extensiv“!

Bawab (la minge) şi colegii săi nu mai au voie să-şi dezamăgească suporterii pe teren propriu (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Bawab (la minge) şi colegii săi nu mai au voie să-şi dezamăgească suporterii pe teren propriu (Foto: Alexandru Vîrtosu)


CS Universitatea Craiova a bifat al 18-lea rezultat pozitiv consecutiv la Galați, dar nu a avut prea mult timp la dispoziție ca să se bucure de succesul obținut în fața Oțelului, pentru că la ușă bate o nouă provocare. Alb-albaștrii întâlnesc astăzi, de la ora 17.00 (Digi Sport / Dolce Sport), pe stadionul „Extensiv“, pe Universitatea Cluj, iar obiectivul nu poate fi decât victoria, mai ales că în retur, în noua „casă“, nu au înregistrat decât egaluri în fața propriilor fani.

Bawab: Am vrea pe locul doi

Thaer Bawab, autorul reușitei de trei puncte de la Galați, a menționat că își dorește o victorie contra „șepcilor roși“, dar speră ca Universitatea Cluj să rămână pe prima scenă ținând cont de suporterii pe care îi are.

„E bine că am câștigat la Galați, iar faptul că am și marcat mă bucură foarte mult. Sper să dau gol și cu Universitatea Cluj, să facem un joc la fel de bun ca în tur și să obținem victoria. E o echipă bună, cu suporteri mulți și ar fi păcat să meargă în Liga a II-a. Mi-aș dori să câștigăm, dar ei să se salveze apoi de la retrogradare. Faptul că s-au calificat în finala Cupei României le-a dat un moral foarte bun, e un lucru important pentru Universitatea Cluj, dar în campionat situația e puțin mai grea. A câștigat și ieri (duminică – n.r.), 1-0 cu Rapid, iar asta înseamnă că o să ne fie greu. Dacă ne uităm în urmă toate meciurile din retur au fost foarte grele, dar noi trebuie să ne vedem de treabă și să obținem cât mai mult de la fiecare partidă“, a spus „Baba“, amintindu-și de eliminarea din Cupa României, fiind invidios pe ardeleni: „A fost o atmosferă frumoasă la acel meci cu Steaua și mi-e necaz că n-am câștigat, pentru că poate jucam și noi acum pentru trofeu. Totul s-a scris printr-o greșeală de arbitraj. Asta este, trebuie să mergem mai departe. Ar fi fost frumos o finală CS Universitatea Craiova – Universitatea Cluj, dar nu putem vorbi despre asta. Acum am vrea pe locul doi și vom lupta în fiecare meci să câștigăm. Până acum am realizat 18 meciuri fără înfrângere, ceea ce este incredibil și trebuie să ne bucurăm, să fim fericiți. Să sperăm că vom evolua în Liga Europa“.

Săndoi: Suntem invidioși pe Universitatea Cluj

Antrenorul formației CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a declarat că își dorește ca elevii săi să câștige și să urce în continuare în clasament, recunoscând totodată că este invidios pe Universitatea Cluj pentru faptul că va juca finala Cupei României.


„Întâlnim o echipă care este în revenire de formă, uitându-ne la ultimele rezultate. Chiar dacă jocul cu CFR Cluj nu a fost spectaculos, aș putea spune că a fost chiar plictisitor, au reușit să meargă în finala Cupei României, ceea ce este o performanță. Duminică a câștigat un meci important, acasă, cu Rapid, deci este o echipă cu un moral bun acum. Suntem invidioși pe Universitatea Cluj că joacă o finală de Cupă. Credem că ar fi trebui să jucăm și noi după ceea ce a demonstrat această echipă în ultima perioadă. Sunt sigur că și ei sunt invidioși pe noi pentru punctele pe care le avem în clasament. Mi-ar fi plăcut o finală cu Universitatea Cluj, dar faptul e consumat. Sfertul Cupei cu Steaua ar trebui să-l dăm uitării și să ne răzbunăm în jocul de mâine (astăzi – n.r.). Ar fi foarte important pentru noi să câștigăm, pentru că ne-am consolida puțin locul patru și chiar am putea urca pe trei. Sperăm să urcăm în continuare în clasament. Locul doi? Nu trebuie să gândim atât de departe, pentru că mai sunt atâtea etape de jucat până la final“, a spus Săndoi.

„Ne-ar fi plăcut să jucăm în continuare pe «Ion Oblemenco»“

Strategul grupării din Bănie a afirmat că și-ar fi dorit ca în perioada de iarnă echipa să fi jucat tot pe „Ion Oblemenco“, mai ales că s-a întârziat atât de mult demolarea stadionului. „Sperăm ca gazonul de pe Extensiv să se prezinte OK. Oricum în ultima perioadă chiar a arătat bine, deci eforturile făcute nu au fost făcute în zadar. Ar trebui să ne descurcăm indiferent de condițiile atmosferice. Ne-ar fi plăcut să jucăm în continuare pe «Ion Oblemenco» ținând cont că până acum nu s-au dat jos decât gardurile și scaunele, dar asta se întâmplă din cauza birocrației. Va trebui să ne sacrificăm o perioadă dacă ne dorim un stadion frumos“, a spus Emil Săndoi, care nu este prea îngrijorat privind starea fizică a jucătorilor săi, ținând cont că într-o săptămână susțin trei partide grele, cu Oțelul, Universitatea Cluj și ASA Târgu Mureș (sâmbătă). „Pentru noi este destul de dificil gândindu-mă și la jocul de sâmbătă, de la Târgu Mureș, pentru că facem mii de kilometri într-o săptămână și pentru că sunt trei jocuri grele. Și Universitatea Cluj vine după un joc cu prelungiri, cu CFR Cluj, după aceea a obținut o victorie muncită cu Rapid, dar să știți că din punct de vedere fizic noi stăm bine și sper să demonstrăm și în  disputele care urmează“.

Pentru disputa de astăzi, cu Universitatea Cluj, staff-ul tehnic al Craiovei nu poate miza pe Alexandru Mateiu, suspendat.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 7 aprilie 2015

Actualitate

» TVA scade la 9% pentru toate produsele alimentare
» Guvernul a aprobat Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România – 2020
» Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de senator
» Programul magazinelor în perioada Sărbătorilor de Paşte
» Gheorghe Ştefan, arestat la domiciliu. Decizia poate fi contestată de procurori
» George Copos, eliberat condiționat din închisoare
» Proiectul de lege pentru simplificarea adopției a fost finalizat
» Circulaţia trenurilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Local

» Mehedinţi: Poliţiştii la “Şcoala Altfel” din Vânju Mare

Dolj

» Start la construirea cartierului chinezesc din Craiova
» În prag de sărbători, o familie are nevoie de sprijinul nostru: Patru copilaşi trăiesc la lumina lumânărilor
» „Blonda senzuală“, condamnată definitiv
» Alte investiții la Spitalul de urgență Craiova: Ginecologia și Urologia, reparate cu 1,5 milioane de lei
» Lecție de nutriție la Grădinița „Petrache Poenaru“
» Universitatea din Craiova va avea o nouă cantină de trei milioane de lei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Donație de carte
» Lecție de nutriție la Grădinița „Petrache Poenaru“
» Rotunjiri „la leu“
» Craiova: Caravana Antidrog poposeşte la Şcoala “Sf. Gheorghe”
» Porţi deschise la ISU Dolj, pentru programul “Şcoala Altfel”
» Pietonii indisciplinaţi, amedaţi de poliţiştii craioveni
» Elevii craioveni au vizitat sediile jandarmeriei
» Condamnată pentru trafic de persoane, introdusă în arestul IPJ Dolj
» Ambasadorul Chinei la Craiova: Putem consolida colaborarea la nivel central şi local
» Craiova: Acţiune caritabilă pentru copiii Centrului social “Best Life”
» Craiova: Cartea “Familia”, lansată la Aman

Gorj

» CEO nu înregistrează datorii
» Ajutor pentru un băieţel bolnav de leucemie
» „Şcoala altfel“ la Salvamont
» Competiţie de off-road extrem cu echipaje din cinci ţări
» Jiul a fost populat cu 10.000 de peşti
» Iarna nu se lasă dusă de la Rânca
» Ajutor guvernamental de urgenţă pentru 138 de familii sau persoane singure
» Kilogramul de carne de miel costă 25 de lei în pieţele din Gorj
» Gorj: Măcelăria din Piaţa Centrală din Târgu Jiu, amendată de DSVSA
» Gorj: Copii ajutaţi de drumari să coboare din staţiunea Rânca 
» Gorj: Tractorist mort în râul Şuşiţa

Mehedinţi

» Mehedinţi: Poliţiştii au adus iepuraşul mai devreme pentru micuţii din Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități

Sport

» Alb-albaştrii, ce victorie!
» Profesoara care îi face pe copii să iubească atletismul
» Voleibaliștii craioveni atacă trofeul Cupei României
» Fotbal – România U18 a învins naţionala similară a Danemarcei
» Fotbal – Alb-albaștrii au făcut spectacol cu Universitatea Cluj

Bani & Afaceri

» Guvernul alocă 200 de milioane de lei pentru susținerea agricultorilor
» Fonduri suplimentare pentru plata titlurilor executorii
» Ponta: TVA la produsele agroalimentare va fi 9% începând cu data de 1 iunie 2015

Sanatate

» Avertisment OMS: Numărul îmbolnăvirilor din cauza chimicalelor din alimente trebuie să fie un semnal de alarmă

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top