10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep, nominalizată la titlul de jucătoare a lunii februarie

Simona Halep, nominalizată la titlul de jucătoare a lunii februarie

Simona Halep, numărul trei mondial, a fost nominalizată între cele trei finaliste pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lunii februarie în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), scrie Agerpres.

Cehoaica Lucie Safarova, câștigătoarea turneului de la Doha, și germanca Andrea Petkovic, victorioasă la Antwerp, sunt contracandidatele Simonei, care s-a impus luna trecută în turneul WTA de la Dubai, turneu de categoria Premier.

Simona Halep a fost principala favorită în Emiratele Arabe Unite, dar presiunea nu a afectat-o și a trecut pe rând de Daniela Hantuchova (Slovacia), Țvetana Pironkova (Bulgaria), în două seturi, pentru ca apoi să învingă două jucătoare tin top 10, rusoaica Ekaterina Makarova și daneza Caroline Wozniacki, de fiecare dată în trei seturi. În finală, Halep a câștigat în fața cehoaicei Karolina Pliskova, cu 6-4, 7-6 (4), și și-a trecut în palmares al zecelea titlu WTA din carieră. După succesul de la Dubai, Halep a urcat în pe locul al treilea în clasamentul Road To Singapore, pentru calificarea la Turneul Campioanelor.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS