8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie importantă la volei, eşec neaşteptat la handbal

Victorie importantă la volei, eşec neaşteptat la handbal

Jucătorii craioveni se menţin pe locul patru după victoria cu bănăţenii (Foto: Lucian Anghel)
Jucătorii craioveni se menţin pe locul patru după victoria cu bănăţenii (Foto: Lucian Anghel)

Bilanţul echipelor de la SCM-U Craiova după meciurile disputate  sâmbătă este de trei victorii şi două înfrângeri. Cele două formaţii de volei şi echipa masculină de baschet au oprit acasă toate punctele puse în joc, în timp ce echipele feminine de handbal şi baschet ale clubului din Bănie au suferit eşecuri.
Surprinzătoare, prin prisma locurilor din clasament, a fost înfrângerea suferită de handbalistele de la SCM. Elevele lui Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora, aflate pe locul patru, au jucat în Sala Sporturilor din Drobeta Turnu Severin în compania formaţiei U Alexandrion Cluj, pregătită de fosta antrenoare a formaţiei din Bănie, Carmen Amariei.
Ardelencele, care înaintea acestui meci erau pe locul 12 în Liga Naţională, s-au impus cu scorul de 29-26 (13-12), la finalul unui meci care în mare parte a fost echilibrat, dar clujencele au reuşit să se desprindă pe final.

Roşca: Nu am simţit deloc terenul propriu  

Meciul nu s-a putut desfăşura în Polivalenta din Bănie din cauza concursului muzical Eurovision, iar antrenorul craiovean Aurelian Roşca a spus la final că echipa sa nu a simţit deloc că a jucat pe teren propriu. „Au fost două echipe care au jucat în deplasare. N-am simţit deloc terenul propriu pentru noi. Echipa noastră a jucat destul de bine pe teren propriu în acest sezon. Reușisem să ne facem un public al nostru. Din păcate, a trebuit să jucăm la Turnu Severin. Despre meci pot spune că s-au făcut multe greșeli de care a profitat echipa adversă, mult mai determinată. Cred că am jucat mai rău în acest meci şi am găsit un arbitraj și mai rău. Sperăm să ne revenim și să continuăm jocul bun de până acum“, a spus Roşca.
Pentru SCM Craiova au marcat: Cioaric (5),  Tănasie (5), Zamfirescu (3), Tiron (3), Eidem (2), Apipie (2),  Lazarin (2), Florica (2), Tomescu (2). Au mai jucat: Munteanu – Şelaru şi Georgescu.
SCM Craiova se menţine pe locul patru, iar runda viitoare va juca în deplasare cu Mureşul Târgu Mureş, echipă fără victorie în acest campionat.

Nu le-au dat nici o şansă bănăţenilor

Ambele echipe de volei de la SCM-U Craiova au câştigat jocurile disputate, pe teren propriu, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“. Echipa feminină s-a impus în faţa ultimei clasate, Universitatea Cluj, cu 25-23, 25-17, 25-17), iar voleibaliştii craioveni au câștigat cu 25-23, 25-11, 25-23 disputa cu Banatul Caransebeş (locul 9) şi au obţinut o victorie de trei puncte, necesară pentru a se menţine pe locul patru.
„A fost o victorie frumoasă şi muncită, după un meci jucat într-o presiune foarte mare, pentru că nu ne permiteam să facem nici o greşeală în lupta pentru locul patru. Am făcut un meci bun, exact, băieţii au luptat pe teren.
În setul trei, la 18-13,
ne-am relaxat, dar pe final, când era foarte strâns şi presiunea a crescut, băieţii s-au mobilizat şi au câştigat într-un final dramatic, care a dat şi spectaculozitate acestui joc. A fost o atmosferă extraordinară, le mulţumesc spectatorilor şi le promit că vom juca pe măsura aşteptărilor lor“, a spus după meci antrenorul SCM-U Craiova, Dan Pascu.
Craiovenii vor juca etapa viitoare, la Constanţa, în compania campioanei CVM Tomis.

Victorie la opt puncte diferenţă cu ultima clasată

În ultimul meci de sâmbătă găzduit de Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a câştigat, destul de greu, partida de pe teren propriu cu „lanterna roşie“ a Ligii Naţionale, U Cluj, cu scorul de 67-59 (18-13, 20-16, 17-17,12-13). Tribunele au fost pline, spectatorii creând o atmosferă frumoasă. Pentru SCM-U Craiova au evoluat: Petrişor, Bureau (9p), Bozovic (15), Boltic (8), Şanta, Marojevic (7), Micic (14), D. Andrei (5), Bosnjak (9). Elevii lui Andelko Mandic rămân pe locul 11, iar miercuri, într-o rundă intermediară, se vor deplasa pe terenul campioanei CSU Asesoft Ploieşti.
Tot sâmbătă, baschetbalistele de la SCM-CSS Craiova au fost învinse, pe teren propriu, de CS Universitatea Alba Iulia, cu scorul de 88-53 şi au încheiat sezonul regulat pe locul 13, penultimul. În play-out, care va debuta pe 19 martie, SCM-CSS Craiova va întâlni Nova Vita Târgu Mureş, după sistemul „cel mai bun din trei meciuri“, cu două jocuri pe terenul formaţiei mai bine clasate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS