10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaștrii au intrat în linie dreaptă cu pregătirea

Alb-albaștrii au intrat în linie dreaptă cu pregătirea

Cornel Blejan (dreapta) a comandat alergări uşoare la prima şedinţă de după revenirea din Antalya (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Cornel Blejan (dreapta) a comandat alergări uşoare la prima şedinţă de după revenirea din Antalya (Foto: Alexandru Vîrtosu)

S-au dus antrenamentele efectuate de CS Universitatea Craiova la temperaturi de primăvară, cum au fost, timp de o lună, cele din Antalya. Alb-albaștrii au revenit de joi cu picioarele pe pământ, în frigul României, iar de ieri după-amiază și-au reluat pregătirile pentru meciul cu Pandurii, primul din returul Ligii I, programat fix peste o săptămână, la Târgu Jiu, de la ora 20.30. Prima ședință de după experiența din Turcia a avut loc pe pista de atletism a stadionului „Ion Oblemenco“, la zero grade Celsius, într-o atmosferă destul de anostă, cu scaune rupte pe marginea terenului și cu goliciunea betoanelor din tribune acoperită pe alocuri cu un strat subțire de zăpadă.
Fotbaliștii Craiovei nu au văzut mingea, au făcut mai mult alergări ușoare și alte exerciții menite să ajute la reacomodarea cu efortul sau, mai bine zis, cu frigul, factor care a deranjat întregul lot, în special jucătorii străini, Kay apelând la o cagulă pentru protecție. În capul plutonului în timpul turelor de alergare s-a găsit, ca de obicei, preparatorul fizic Cornel Blejan, în timp ce antrenorul Emil Săndoi, directorul tehnic Sorin Cârțu și secunzii Adrian Popescu și Ionuț Moșteanu au supervizat întreaga activitate, intervenind rareori.

Ericson – pa, Luciano – poate de la vară

La ședința de pregătire de ieri au luat parte următorii jucători: Cătălin Straton, Bojan Brac, Sebastian Achim, Andrei Sin, Marius Briceag, Alex Băluță, Silviu Izvoranu, Andrei Herghelegiu, Cosmin Frăsinescu, Pablo Brandan, Andrei Ivan, Vlad Marcu, Adrian Cârstea, Alin Manea, Kay, Dacian Varga, Ionuț Târnăcop, Stephane Acka, Nuno Rocha, Madson și Alex Mateiu. De remarcat revenirea lui Adrian Cârstea la antrenamente, după ce a părăsit cel de-al doilea stagiu din Antalya în urma unei accidentări și a fost supus unor investigații amănunțite în România. Trebuie menționat că tricolorii Cristi Bălgrădean, Andrei Dumitraș și Bogdan Vătăjelu, care au revenit în țară imediat după amicalul România – Republica Moldova, disputat în Antalya, au primit două zile libere din partea staff-ului tehnic al CSU, ei urmând să-şi reia antrenamentele începând de mâine.
Oficialii echipei din Bănie au decis și soarta jucătorilor testați de Săndoi și Cârțu în cadrul cantonamentelor de la Belek. La Kevin s-a renunțat de mai multă vreme, același răspuns l-a primit de curând și conaționalul său din Insulele Capului Verde, Ericson. În privința lui Luciano, nepotul lui Brandan, lucrurile sunt ceva mai complicate pentru moment și tratativele vor fi reluate din vară. „Am renunțat la Ericson, nu face obiectul unui transfer, iar Luciano este un jucător bun, dar în momentul ăsta nu este liber de contract, aparține lui River Plate, și mai discutăm pe tema venirii lui de la vară“, a explicat managerul general al CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, pentru GdS.
Programul de pregătire al primei echipe până la derbiul Olteniei din Liga I cuprinde câte două antrenamente astăzi și miercuri, și câte unul în restul zilelor din această săptămână.

„Satelitul“ a câștigat la Drăgășani

În timp ce prima echipă a CS Universitatea profita sâmbătă de ultima zi de relaxare, „satelitul“ a susținut un joc de verificare la Drăgășani, în compania formației locale Unirea (Liga a IV-a), pe care l-a câștigat la limită, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 70 de Bogdan Gheorghiu, cu un șut de la 20 de metri, poziție centrală.
Antrenorul CSU II Craiova, Nicolae Zamfir, a început meciul cu următorul unsprezece: Popescu – Ghincea, Hreniuc, Dicu, Luică – Gârbiță, Căle, R. Petre – Șt. Stancu, Matei, Jurj. Pe parcurs au mai intrat: Nica – Drăghici, Uțoiu, Buzărnescu.
Următorul test al „satelitului“ va avea loc miercuri, la Deveselu, de la ora 15.00, cu CS Vișina Nouă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS