Voleiul a devenit sport olimpic în 1964, cu prilejul Jocurilor OIimpice de la Tokyo. De acea primă ediție se leagă și cea mai mare performanță a naționalei feminine a României la competiția supremă. Tricolorele s-au clasat pe locul patru, iar din lot au făcut parte și două voilebaliste craiovene, Cornelia Lăzeanu și Ileana Enculescu.
Săptămâna trecută, la un meci de volei masculin în Sala Polivalentă din Bănie, am întâlnit-o pe Cornelia Lăzeanu, o doamnă distinsă, care după căsătorie se numește Bunescu. A acceptat cu mare drag să vorbească despre performanța de acum 51 de ani, care cu greu poate fi egalată de reprezentativa feminină de volei a României.
Ajunsă la 72 de ani, pensionată din învățământ, după ce mai bine de trei decenii a predat elevilor fizica și chimia, Cornelia Lăzeanu Bunescu a scotocit cu plăcere prin sertarele memoriei. Gândul i-a zburat repede la evenimentele emoționante la care a participat în perioada aceea, ca sportivă de mare performanță. Ca dovadă palpabilă în discuția noastră, doamna Cornelia a răsfoit paginile a trei abume foto cu instantanee de la Jocurile Olimpice de la Tokyo și a scos dintr-un sertar chiar și un fanion primit la competiția din Japonia.
Căpitan la echipa de prima divizie Știința Craiova, Cornelia Lăzeanu era convocată în 1963 la lotul olimpic al României, coordonat de un doctor, Miron Georgescu, care în același timp era directorul Centrului de Medicină Sportivă din București. Nu doar ea a fost chemată sub tricolor, ci și colega sa de echipă, Elena Enculescu (care acum se numește Dulău).
Cantonament de 11 luni, sub comanda unui doctor
Pentru că România își propusese un obiectiv măreț, cucerirea medaliei de bronz la Tokyo, cantonamentul tricolorelor s-a întins pe o perioadă foarte lungă de timp – 11 luni. Fetele primeau liber doar câte două-trei zile pe lună pentru a merge acasă la familie. Câteva sportive, care erau căsătorite, nu au rezistat o perioadă atât de lungă departe de familie și au renunțat.
„Cantonamentul a durat din decembrie 1963 până în luna octombrie a anului 1964, când am plecat spre Japonia. Am făcut o lună de pregătire la munte, cu schi, alergare, apoi mergeam la București la centrul de pregătire. Ne antrenam din toate sporturile. Era o perioadă de entuziasm general, iar sportul era politica de stat, aveam toate condițiile. Antrenorul nostru era doctorul Miron Georgescu, care în același timp era directorul Centrului de Medicină Sportivă din București. Ne făcea și pregătire psihologică. Mai aveam un antrenor, profesorul universitar de la ICEF Murafa. Am disputat multe meciuri de verificare, în țară și în străinătate, cu echipe puternice, scopul fiind acela să vedem cum ne descurcăm în teren împotriva adversarelor. După aceste amicale, doctorul Georgescu a zis că trebuie să luăm medalie de bronz la Jocurile Olimpice, calculând el atunci că doar două echipe pot fi mai bune ca noi, Japonia, țara gazdă, și URSS“, rememorează Cornelia Lăzeanu Bunescu, care la acea vreme avea 21 de ani, fiind una dintre mezinele lotului.
Au învins America și Coreea de Sud
La primul turneu de volei organizat vreodată în cadrul Jocurilor Olimpice, la feminin au participat șase națiuni: Japonia, SUA, Polonia, România, URSS și Coreea de Sud, care obținuseră calificarea în urma bunelor clasări la Campionatul Mondial sau Campionatul regional din fiecare continent. Româncele au plecat în Țara Soarelui-Răsare cu obiectivul de a obține medalia de bronz, dar a trebuit să se mulțumească cu locul patru. Cornelia Lăzeanu și colegele sale au învins Coreea de Sud și SUA cu scorul de 3-0 și au fost învinse de Japonia (3-0), URSS (3-0) și Polonia (3-1), formații care au urcat pe podium, în această ordine. La meciuri, voleibalista craioveană avea o admiratoare japoneză, cu care a corespondat mulți ani de atunci.
Posibile motive pentru ratarea medaliei
Acum, peste ani, fostul căpitan al echipei craiovene se gândește că au fost două posibile motive pentru care România nu a urcat pe podium: „Unul dintre motive este acela că antrenorul a fost nevoit să lase acasă două jucătoare, pentru că i se ceruse să merge două fete, care nu erau voleibaliste, în plimbare. Drept urmare, nu am avut suficiente schimbări. Al doilea motiv este legat de faptul că în acea perioadă la lotul național era o schimbare de generații. Eram noi, cele tinere și fără experiență, și fetele de 30 de ani, care nu mai aveau entuziasm, nici forță“.
Cornelia Lăzeanu a rămas impresionată de jucătoarele nipone, care au și câștigat primul titlu olimpic la volei. „Sistemul lor japonez era un miracol. Au introdus două lucruri: unul se păstrează și acum – serviciul plutitor, iar celălalt este repetiția unui element până la epuizare. Aveau sute de repetări. Le sculau pe fete noaptea și repetau, să nu greșească. Ei nu puneau accent pe talie. Japonezele aveau serviciu, erau funcționare într-o fabrică de țesături“.
Au cutreierat Japonia împreună cu campioanele olimpice
Voleibalistele românce au stat o lună și jumătate în Japonia. Primele două săptămâni au fost de acomodare cu fusul orar, au urmat alte două săptămâni de competiție, apoi, la invitația federației din Japonia, au plecat prin țară alături de proaspăta campioană olimpică, într-un turneu de popularizare a acelei performanțe. „Cât a fost competiția nu am știut decât traseul sat olimpic – sala de antrenament sau meci. La final, primarul din Tokyo a dat o recepție, cu gheișe, piese de teatru și animale exotice. A fost superb. În următoarea perioadă am mers cu naționala Japoniei în mai multe orașe din țară, să jucăm amicale, și am vizitat multe obiective turistice interesante: Buda de la Kamakura, Tokyo, care atunci era numit miracolul japonez, cu șosele supendate, ceea ce noi nu mai văzusem, Nagoya cu trenul fără cablu, Kyoto, vechea capitală, un oraș fără clădiri moderne, doar cu pagode, Yokohama, Takamatsu, Fukuoka. Atunci se inaugurase monorail-ul – trenul pe o linie, și mai aveau Superexpresul, care merge cu 250 km/h. Am făcut distanța Osaka – Tokyo în două ore și jumătate“, își amintește fosta voleibalistă cu lux de amănunte, de parcă nu ar fi trecut mai bine de o jumătate de veac de atunci.
Recompensate cu 105 dolari americani
Dornice să aducă acasă suveniruri, tricolorele au colindat cât mai multe magazine. Într-unul dintre orașele din sudul Japoniei au fost păzite la cumpărături de gărzi de corp: „Erau bărbați care ne păzeau, deoarece în acel oraș ancorase un submarin american nuclear, iar acolo erau oameni care nu suportau străinii și se uitau suspect la toți cei care nu erau asiatici. Astfel, când am mers la cumpărături într-un mare centru comercial, cei care se ocupau de securitatea noastră au stat ore în șir să ne aștepte. Erau tare răbdători“.
Pentru performanța de la Tokyo, voleibalistele tricolore au primit câte 105 dolari americani, iar ulterior Cornelia Lăzeanu Bunescu a obținut titlul de maestru al sportului. La Jocurile Olimpice din 1968, România nu s-a mai calificat la feminin, iar în prezent țara noastră nici nu mai visează să aibă reprezentante la volei la competiția supremă.
A iubit voleiul, dar și fizica și chimia
După Tokyo 1964, Cornelia Lăzeanu s-a căsătorit, în 1966, iar un an mai târziu devenea mămica unui băiat.
În paralel cu voleiul, sportiva craioveană a mai avut o pasiune: științele exacte. A făcut Liceul „Frații Buzești“, profilul matematică-fizică, apoi a urmat Facultatea de Fizică – Chimie. Ulterior a intrat în învățământ, fiind profesor de fizică mai bine de trei decenii la Școala nr. 2 din Craiova.
„La clubul Știința Craiova am încheiat activitatea în 1975, dar în calitate de profesor de fizică și chimie participam la Cupa Învățământ-Cultură. După aceea, ne mai întâlneam la un «entuziasm», așa cum le ziceam meciurilor între prieteni. Mi s-a propus să fiu și antrenor la Craiova, dar nu mi-am dorit. Am avut antrenori buni la Craiova, de care îmi amintesc cu mare drag: Radu Zamfirescu, Constantin Bobei, Gabi Velea și Ion Constantinescu“.
Întrebată despre stilul de joc al echipelor în prezent, Cornelia Lăzeanu Bunescu, nelipsită la meciurile de volei ale echipei masculine SCM-U Craiova, crede că „acum se merge pe forță, este mult mai spectaculos, dar există și reversul. Dacă vine un blocaj bun ce faci? Atunci era un joc inteligent, pentru a păcăli blocajul“.
