17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSlătinenii caută omul cu golul la Craiova

Slătinenii caută omul cu golul la Craiova

Claudiu Bălan (la minge) este în atenţia oficialilor formaţiei FC Olt Slatina (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Claudiu Bălan (la minge) este în atenţia oficialilor formaţiei FC Olt Slatina (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Divizionara secundă FC Olt Slatina a încheiat vineri cantonamentul montan, destinat acumulărilor fizice, iar antrenorul Dan Oprescu s-a declarat extrem de mulțumit de modul în care a decurs pregătirea în cele zece zile petrecute la Cheile Grădiștei – Fundata.
„A fost foarte bine la Cheile Grădiștei. Din punctul meu de vedere, a fost cel mai reușit cantonament al nostru de până acum. Am avut condiții nemaipomenite, atât de antrenament, cât și de refacere, plus cazare și masă. Băieții au răspuns foarte bine la tot ce le-am cerut și nu i-am menajat deloc, au avut câte două ședințe solicitante în fiecare zi. S-au mai plâns, dar au conștientizat că această pregătire trebuie să-i țină tot returul și s-au conformat. Din fericire, nu avem nicio accidentare la lot, am fost norocoși și din punctul acesta de vedere. Toată lumea este aptă și sunt foarte bucuros de acest lucru, iar acum putem trece la următorul nivel al pregătirii fără nicio grijă. Vom avea două zile libere, binemeritate după efortul depus, apoi vom relua antrenamentele pe plan local, iar miercuri vom susține primul meci amical, cu CSM Vâlcea. Vom juca pe terenul sintetic de la stadionul nostru, ora urmând să o stabilim zilele viitoare“, a declarat Dan Oprescu, pentru GdS.
În programul slătinenilor mai figurează amicale în compania următoarelor echipe: Sporting Roşiori (7 februarie), CSM Vâlcea (11 februarie), CSO Filiași (18 februarie) şi ACS Urban Titu (21 februarie).

Claudiu Bălan, la o semnătură de FC Olt

Tehnicianul formației de pe malul Oltului a admis că lotul său nu este complet și că își dorește un atacant tânăr, recunoscând totodată că s-a orientat spre craioveanul Claudiu Bălan, fostul jucător al FC Universitatea și CS Mioveni. „Ne interesează Claudiu Bălan, este un jucător bun și tânăr. Vom discuta cu el zilele astea, așa am convenit, și ne vom lămuri atunci dacă este hotărât să facă treabă“, a afirmat Dan Oprescu, pentru GdS.
La rândul său, fotbalistul de 20 de ani a afirmat că este interesat de oferta celor de la FC Olt Slatina, motivând că este o echipă bună și că este aproape de casă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu a dat curs unei propuneri venite de la Metalul Reșița. „O să vorbesc cu cei de la Slatina și sper să ajungem la un acord. Eu vreau să merg la FC Olt, pentru că e aproape de casă, nu vreau să mă duc la 500 km, cum am primit o ofertă zilele trecute. În plus, FC Olt este o echipă destul de bună, are și jucători cu experiență, dar și foarte mulți tineri. Cunosc foarte bine seria a doua, în prima nu am fost deloc și, repet, aș vrea să merg la Slatina, dar rămâne de văzut“, a declarat Claudiu Bălan, pentru GdS.
În prezent, lotul grupării FC Olt Slatina îi cuprinde pe următorii: portari – Sorin Mogoşanu, Nuno Claro; jucători de câmp: Marian Anghelina, Cristian Bardu, Ștefan Blănaru, Daniel Bogdanovici, Mihai Căpăţână, Coţofană, Ștefan Covalschi, Alin Curtuiuş, Ionuț Fâşie, Gherghe, Daniel Giurcă, Alin Gligor, Alin Ignea, Alexandru Leucuţa, Mădălin Mihăescu, Ovidiu Morariu, Alexandru Patrichie, Emanoil Rezeanu, Daniel Rogoveanu, Florin Ştefan, Vasile Gheorghe, Bobi Verdeş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS