12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPovestea unui supertransfer pe care l-a ratat CS Universitatea

Povestea unui supertransfer pe care l-a ratat CS Universitatea

Ovidiu Stângă l-a dorit foarte mult pe Florin Andone (în alb) la CSU Craiova, dar conducerea nu şi-a dat interesul
Ovidiu Stângă l-a dorit foarte mult pe Florin Andone (în alb) la CSU Craiova, dar conducerea nu şi-a dat interesul

Fotbalistul Cordobei, Florin Andone, se bucură de multă atenție în acest sezon din Primera Division, fiind unul dintre cei mai periculoși atacanți ai alb-verzilor. Jucătorul de 21 de ani, originar din Joldești (Botoșani), a început să fie foarte apreciat și în România, mai ales după ce sâmbăta trecută a fost la un pas să-i marcheze lui Real Madrid, lobul său peste portarul Iker Casillas oprindu-se în transversală.
La începutul acestei săptămâni, managerul CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, a dezvăluit în cadrul unei emisiuni la Sport.ro, că Florin Andone a fost la un pas să ajungă în Bănie. „Florin Andone este un fotbalist care a fost urmărit de CS Universitatea. Acum un an am vrut să aducem acest jucător la Craiova. Știam că este foarte bun, încă nu explodase, dar nu am putut, pentru că el era atunci la Villareal sau ceva de genul ăsta. Nu a fost vorba de bani, nu au vrut să-l dea spaniolii. Este un jucător foarte bun, care din punctul meu de vedere ar merita convocat la echipa națională, pentru că joacă în prima ligă din Spania“, a spus Felix Grigore.

Stângă: Nu dădeau mai mult de 100.000 de euro pentru Florin

Mergând pe „firul“ spuselor lui Felix Grigore, l-am contactat pe antrenorul CSU din acea perioadă, pe Ovidiu Stângă, în Olanda, pentru deslușirea misterului. „Am văzut și eu ce a apărut la tv, cum că de Andone a fost interesată Craiova, dar nu e chiar așa. Nu Craiova, ci Stângă a fost interesat de el, pentru că decât eu am vrut să-l iau la CS Universitatea. Toți cei din club știu asta foarte bine, pentru că s-a discutat în mai multe ședințe pe tema lui Andone. Eu l-am susținut pe Florin și pe alocuri Gică Craioveanu, dar nici el 100%. Cum spune Felix Grigore că nu s-a înțeles cu Villareal… Băiatul în vară devenea liber de contract, dar putea fi luat pe o sumă foarte mică încă din iarna anului trecut. Nu s-a ajuns la nici o discuție legată de preț, pentru că fotbalistic nu l-au vrut. Ăsta este adevărul! Florin Andone era în ultimele șase luni de contract cu Villareal, plus că era dat sub formă de împrumut la o echipă de liga a treia (Atlético Baleares, unde a jucat 34 de meciuri și a marcat de 12 ori – n.r.) și putea fi luat pe o sumă mică. Nu dădeau mai mult de 100.000 de euro pe el, în schimb pe alții s-a dat și nici nu mai sunt la echipă acum. Parcă nimeni nu avea interes să-l ia pe Andone. Eu vorbeam de trei-patru ori pe săptămână cu Florin la telefon, țineam contactul cu el în speranța că o să am acordul clubului să poată să vină la Craiova. Îl încurajam, stăteam alături de el, pentru că trecea printr-un moment greu. Ei (conducătorii CSU – n.r.) nu aveau de unde să-l știe. Singurul care putea să-l cunoască eram eu, că l-am avut la lotul național, și Craioveanu, care l-a văzut la un meci sau două. Păcat, ar fi fost util echipei și ar fi adus și beneficiu mai târziu. E un fotbalist bun, are calități și va ajunge să joace la cluburi importante“, a declarat Stângă, pentru GdS.

„Sunt șanse să prindem cupele europene“

Ovidiu Stângă s-a arătat optimist în privința returului de campionat, considerând că CS Universitatea Craiova poate „prinde“ cupele europene, declarându-se totodată plăcut surprins de seria de invincibilitate din mandatul lui Emil Săndoi și Sorin Cârțu. „A fost un tur cu două părți distincte, atât ca lot de jucători, cât și ca prestații. Jerry Gane a început cu un lot, iar pe parcurs au mai fost aduși patru jucători foarte valoroși și s-a îmbunătățit nivelul echipei. A urmat o perioadă fantastică, cu foarte multe puncte câștigate. Sincer, nu mă așteptam să fie 11 meciuri fără înfrângere, și nici nea Sorin cu Emil nu credeau că e posibil, dar cu șansă, cu o organizare bună a jocului, s-a ieșit din impas. S-a mers pe principiul fotbalul trebuie să conducă fotbalul, nu interesul să conducă fotbalul, de asta s-a ajuns la rezultatele acelea și la punctele din clasament. Și Jerry dacă îi avea de la început pe Brandan, care a făcut niște meciuri senzaționale, Bawab, Bălgrădean și Târnăcop, poate că nu mai avea soarta pe care a avut-o. În fine, e bine că echipa s-a redresat și joacă un fotbal bun. Sunt șanse să prindem și cupele europene, pentru că echipele de deasupra noastră, în afară de Steaua, sunt în schimbări, au probleme, iar Craiova are stabilitate din toate punctele de vedere. Avem și un plus de moral, iar toate astea ne pot conduce spre o clasare pe poziția a treia sau a patra“, a spus Ovidiu Stângă.
Întrebat dacă i s-a cerut să facă vreo recomandare de jucător din „Țara lalelelor“, „Olandezul“ a spus că nu a mai ținut legătura cu oficialii CSU, dar că ar face-o cu drag dacă i-ar cere ajutorul. „Nu știu ce jucători i-ar trebui Craiovei, pentru că eu nu mai sunt acolo, dar orice echipă care se respectă caută în permanență să aducă fotbaliști de valoare. Uitați-vă și la Real, la Barcelona, Manchester… Acum trebuie să te și pricepi să-i iei. Un pont nu pot să dau, pentru că nu știu ce vrea Craiova, nu am mai vorbit de mult cu ei, însă pot să mă consulte oricând“, a încheiat Ovidiu Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS