22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Lui Vătăjelu i s-a făcut dor de suporteri

Fotbal – Lui Vătăjelu i s-a făcut dor de suporteri

Bogdan Vătăjelu nu se plânge de "tratamentul" din Antalya (foto: csuc.ro)
Bogdan Vătăjelu nu se plânge de „tratamentul” din Antalya (foto: csuc.ro)

Fundaşul de bandă stângă al CS Universitatea Craiova, Bogdan Vătăjelu, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, că îşi doreşte să continue seria de invincibilitate până la finalul sezonului.

– Bogdan, un antrenament epuizant şi astăzi (sâmbătă – n.r.). Cred că abia aşteptaţi să se încheie acest stagiu de pregătire.

– Toate antrenamentele au avut cam aceeaşi intensitate, pentru asta e perioada de cantonament. Cred că a fost ultimul antrenament de intensitate maximă şi sper că am acumulat foarte mult.

– Ce ţi-a lipsit cel mai tare din ţară în această perioadă?

– În primul rând familia, prietena mea şi, desigur, aştept să ne revedem cu suporterii de care ne este dor, nu i-am mai simţit aproape de mai bine de două luni. Aşteptăm să ne vedem cu ei, aşteptăm să înceapă campionatul şi să mergem la fel ca în tur.

1-1 cu Genclerbirligi, 3-0 cu Lankaran. Cât contează pentru voi aceste rezultate pozitive din amicale?

– În primul rând aceste rezultate sunt foarte bune pentru moralul nostru, pentru jocurile următoare pe care le avem deoarece o să avem meciuri tari, cu echipe care au evoluat în Europa League, sunt campioane în ţările lor. Iar toate aceste meciuri sunt bune pentru ceea ce va urma în retur care va fi sută la sută mai greu decât ce a fost în prima parte a campionatului.

Ce va fi mâine cu Anji?

– Sperăm să facem un joc bun, să nu pierdem pentru că asta ne-am propus: să continuăm seria pe care am început-o de când au venit domnii antrenori Cârţu şi Săndoi. Îmi doresc să mergem pe linia asta, pentru că e o perioadă în care trebuie să ne cunoaştem şi mai bine, încă nu am ajuns la anii aceia de acomodare a întregii echipe, să ne simţim unul pe altul. Trebuie lucrat mult la asta, iar aceste jocuri ne ajută la capitolul omogenitate.

– Pentru tine s-a schimbat concurentul pe post. Nu mai este Velcovici, ci Briceag. Cum te înţelegi cu el?

– Cu Marius mă înţeleg foarte bine, este prietenul meu. Ne ştim de când juca el la Damila şi eu la Vâlcea. Nu avem niciun fel de rivalitate, suntem prieteni. Eu cu toţi jucătorii care au evoluat pe acelaşi post m-am înţeles bine. Concurenţa este benefică pentru echipă şi pentru noi implicit. Mă bucur că a venit pentru că este un jucător de valoare. Dacă va juca fundaş stânga ori mijlocaş stânga asta nu contează, sper să ajute echipa în primul rând.

– Ne aşteaptă un start greu de sezon. Printre adversari sunt Steaua, Petrolul şi Astra. Avem forţa necesară să ne păstrăm invincibilitatea?

– O să fie meciuri foarte grele, pentru că toate echipele, şi Pandurii, Astra ori Petrolul nu trec printr-o perioadă foarte bună. Sper să trecem cu bine peste ele, să aducem puncte acasă.

V-aţi propus un anumit număr de puncte?

Nu ne-am propus un număr de puncte, luăm meci cu meci. Vrem să ducem acest şir de invincibilitate cât mai mult, până la sfârşitul campionatului. Şi cred că putem pentru că nu au plecat jucători, au venit băieţi de valoare şi formăm o echipă mult mai închegată şi mai bună valoric decât a fost în tur.

https://www.youtube.com/watch?v=rKz8lpXEWiI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS