14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis - Marius Copil a trecut cu bine de primul tur al calificărilor la Australian Open

Tenis – Marius Copil a trecut cu bine de primul tur al calificărilor la Australian Open

Tenismanul român Marius Copil l-a învins pe argentinianul Horacio Zeballos cu 6-4, 7-5, astăzi, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal al turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, care debutează luni la Melbourne. Arădeanul (24 ani, 194 ATP) a reușit nu mai puțin de 12 ași într-o oră și 37 de minute, cât a durat meciul cu sud-americanul de 29 de ani, aflat pe locul 124 în lume, notează Agerres. Copil l-a mai învins o dată în carieră pe Zeballos, cap de serie nr. 11 în faza preliminară a Openului Australiei: în 2012, la turneul challenger de la Marburg, când a câștigat cu 7-6 (4), 6-7 (2), 6-1 în sferturile de finală.

Marius Copil și-a asigurat 7.200 de dolari australieni și 8 puncte ATP, iar în turul secund va da piept cu germanul Philipp Petzschner, victorios și el în fața unui argentinian, Marco Trungelliti, cu 6-4, 6-3. Copil și Petzschner (30 ani, 418 ATP) s-au mai întâlnit o singură dată, în 2012, când germanul învingea cu 6-0, 7-6 (3) în turul al doilea al calificărilor pentru turneul ATP World Tour Masters 1000 de la Shanghai (China).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS