Fotbal – Brandan: Sunt fericit, m-am reîntâlnit cu colegii

Pablo Brandan s-a alăturat lotului craiovean (foto: csuc.ro)


CS Universitatea Craiova se află la Bucureşti în această seară, urmând ca mâine, la ora 12.30, să decoleze spre Antalya, pentru primul cantonament. Lotului alb-albastru i s-a alăturat în această seară şi căpitanul Pablo Brandan, acesta acordând site-ului oficial un scurt interviu, pe care vi-l prezentăm integral.

– Pablo, te-ai reîntâlnit astăzi cu colegii. De ce ai întârziat la renire?

– Am avut acceptul din partea clubului să revin mai târziu la echipă, din cauza unor probleme familiale. Astăzi am vorbit cu conducerea şi va fi bine în continuare. M-am reîntâlnit cu colegii, sunt fericit. Mâine plecăm şi îmi doresc să ne pregătim bine pentru retur.

– Deci a fost vorba de o problemă familială.

– Da, cu copilul. A crescut şi începe şcoala în Argentina. Dar orice problemă are şi o soluţie. Am venit la CS Universitatea cu gândul să stau mult timp. Am linişte, sunt fericit la Craiova, cu coechipierii, cu nea Sorin, Emil. Îmi doresc să rezolv problemele personale şi să mă gândesc numai la fotbal.

– Ai colegi noi, pe lângă juniori mai sunt Andrei Dumitraş, Marius Briceag…

– Pe Andrei Dumitraş îl ştiu de la Ceahlăul, sper să se adapteze cât mai repede posibil şi să ajute echipa. Şi noi, la rândul nostru, trebuie să-i fim aproape, să-l integrăm în echipă. Ca pe toţi ceilalţi, de altfel.


CS Universitatea nu a efectuat multe transferuri în această iarnă, se mizează pe omogenitatea lotului?

– Eu consider că atunci când echipa e pe drumul cel bun atunci trebuie să se continue, iar dacă mai vine cineva trebuie să aducă plus valoare. Însă în aceste şase luni care au trecut toţi cei care au jucat, dar şi cei care au fost mai mult rezerve s-au comportat excelent. Eu nu cred că trebuie făcute schimbări multe, pentru că noi, cei care suntem la echipă, putem deveni mai tari.

Presa speculează: Craiova în Europa League. Este posibil?

– Mai avem un obiectiv preliminar: să facem 15 puncte, să fim liniştiţi, siguri că rămânem în prima ligă. Odată ce acest obiectiv va fi îndeplinit atunci ne vom gândi la Europa, dar nu este acum momentul. Trebuie făcut fiecare pas.

Sunt meciuri tari în acest cantonament. Aţi venit cu poftă de fotbal?

– Avem meciuri frumoase, ne vom pregăti mai bine pentru că avem adversari puternici. Fiecare ne jucăm postul, pentru că jucătorii care vor arăta cea mai bună formă vor fi titulari în retur. Jucătorii mai tineri au acumulat experienţă, aşa că şi noi, „bătrânii“, trebuie să tragem mai tare.



Comenteaza acum

Alte stiri

19 noiembrie 2017

Protest al medicilor rezidenţi, în faţa Ministerului Sănătăţii

Zeci de medici rezidenţi protestează, duminică după-amiaza, în faţa Ministerului Sănătăţii, ei susţinând că situaţia salariilor este incertă între ianuarie şi martie 2018, ei riscând să primească compensaţii băneşti mai mici, doctorii fiind ...

Sumarul ediției de duminică, 11 ianuarie 2015

Actualitate

» Cât s-a cheltuit în 2014 pentru achiziţia de autovehicule noi?
» Atenţionare de călătorie în Croaţia din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile
» Scafandrii au găsit cutiile negre ale avionului Air Asia
» Cătălin Striblea și Silviu Mănăstire, jurnaliștii care aduc cele mai noi producții în grila B1 TV
» Atenționări de inundații pentru 10 bazine hidrografice, până luni la ora 18.00
» PNL a adresat o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze CCR privind OUG nr.94/2014
» Preşedintele Iohannis la comemorarea a 70 de ani de la deportarea sașilor și șvabilor din România
» Prognoza meteo pentru luni şi marţi
» Spania vrea controale în spaţiul Schengen pentru a limita mobilitatea islamiştilor
» Atacurile teroriste din Franţa ar putea fi începutul unui val de atentate în Europa
» Experți din dosarul lui Marian Oprișan, reținuți
» Darius Vâlcov solicită recalcularea polițelor RCA pentru tineri
» Fostul ministru Tudor Chiuariu, pus sub control judiciar în dosarul lui Viorel Hrebenciuc
» Franţa: Amedy Coulibaly şi-a detaliat acţiunile într-o înregistrare video
» Guvernul alocă 2,5 miliarde lei pentru Prima Casă în 2015

Local

» Mehedinţi: Zece maşini au fost avariate de acoperişul unui bloc prăbuşit din cauza vântului în Drobeta Turnu Severin
» Dolj: Bărbat găsit mort în lacul de la Teasc
» Pe DN 7A, Brezoi (Vâlcea) – Petroșani (Hunedoara), circulația rutieră este deschisă pentru toate categoriile de vehicule

Dolj

» Cum s-au împărţit banii din retrocedarea ilegală a fostei Case a Copilului
» Bătrâna aruncată la gunoi a murit
» Oraşul Bechet în 2015: Tinerii pleacă de acasă, iar bătrânii mor prin spital
» Directorul comercial Apavil Vâlcea, arestat la Craiova
» Uciși și răniți de șoferi fugari
» Fratele lui Bercea Mondial a scăpat de arestul preventiv
» Vecinul e de vină pentru frigul din case
» Întreruperi energie electrică de mâine
» CEZ-ul de la miezul nopții
» APIA plătește subvenția pe suprafață până la sfârșitul lunii
» Cod Galben de vânt puternic pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt, până mâine la ora 4.00

Gorj

» Încep concedierile la firmele lui Sarcină
» Turiştii nu s-au speriat de viscolul de la Rânca
» CEO predă către CET Govora carierele miniere Alunu și Berbești
» Gorj: Accidente spectaculoase din cauza poleiului
» Revelionul artiştilor şi muzicanţilor, la Târgu Jiu

Sport

» Pandurii vor asuda de astăzi la Izvorani
» Victorii de moral înainte de Trentino
» Halep are primul tur liber la Sidney
» Punctele rămân la Craiova, în cazul „Ecusoanele“
» Ţenter crede în potenţialul echipei SCM-U
» Alb-albaștrii încep nivelul doi al pregătirii pentru returul Ligii I
» Fotbal – Brandan: Sunt fericit, m-am reîntâlnit cu colegii
» Handbal (f): HCM Baia Mare – SCM Craiova, scor 28-15, în Liga Naţională
» Handbal (m): Naţionala U21 a României s-a calificat la Campionatul Mondial
» Tenis – Stanislas Wawrinka a câştigat turneul de la Chennai
» Voleibaliştii craioveni, în vizită de lucru la mall
» Tenis – Roger Federer a obţinut victoria cu numărul 1.000 în circuitul ATP
» Fotbal – EXCLUSIV: Absenți de marcă în lotul CSU care pleacă în Antalya

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Filmele favorite la Globurile de Aur 2015

Top