Agitație la CS Universitatea Craiova

Pablo Brandan (la minge) a fost ţinta speculaţiilor din presa centrală


Jucătorii formației CS Universitatea Craiova s-au „dezmorțit“ luni și ieri la Complexul Sportiv „Popeci“, tehnicienii Emil Săndoi, Sorin Cârțu, Adrian Popescu și Silviu Lung apelând la elemente ușoare în cadrul celor două antrenamente, de reacomodare la efort. Pentru alb-albaștri urmează astăzi efectuarea vizitei medicale, iar în acest sens oficialii clubului nu au surprins nici de această dată, făcând rezervare, ca și până acum, la Institutul Național de Medicină Sportivă din București. În Capitală sunt așteptați ivorianul Stephane Acka și brazilianul Madson, cei doi urmând să se întoarcă apoi în Bănie cu restul lotului, pentru continuarea pregătirilor până luni, când se va pleca în primul stagiu de pregătire din Antalya, programat în intervalul 12-26 ianuarie, al doilea urmând să aibă loc la Belek, în perioada 29 ianuarie – 12 februarie.

Brandan, învoit de Cârţu

În privința celui de-al treilea „întârziat“ la reunire, „Pablo Brandan nu va veni mâine (astăzi – n.r.) la București, pentru vizita medicală, dar se va alătura lotului duminică, urmând să meargă în cantonament în Antalya. A fost învoit de Sorin Cârțu și Emil Săndoi pentru câteva zile“, a declarat Felix Grigore, pentru GdS.

Managerul CSU a negat vehement o informație apărută aseară în presa centrală, potrivit căreia lui Brandan i s-ar rezilia contractul, iar în locul său ar fi adus Costin Lazăr. „Nu este reală informația apărută în presa centrală. În primul rând, noi nu am avut nici o tangență cu Costin Lazăr, nici măcar salut nu ne-am dat, dar să-l aducem la Craiova. Cât despre plecarea lui Brandan pot să spun că Pablo are contract cu noi până în vară. Este unul dintre cei mai buni jucători ai noștri, cum să reziliem contractul cu el? Sunt speculații“, a punctat Felix Grigore.

În schimb, oficialii CSU au ajuns la un acord cu Gabriel Velcovici privind rezilierea contractului, iar următoarea țintă este Ovidiu Dănănae, dar acesta refuză întreruperea contractului scadent în vara lui 2016.


La capitolul sosiri, Felix Grigore a admis că se poartă discuții cu Hellas Verona pentru împrumutul atacantului georgian Giorgi Chanturia (21 de ani, 1,81m), care a jucat în tur pentru CFR Cluj, dar s-a arătat sceptic privind reușita. „Sunt șanse destul de mici să vină la Craiova“, a declarat Felix Grigore.

Adversari puternici în amicale

Oficialii olteni au parafat în mare măsură adversarii din amicalele ce vor fi susținute în cele două cantonamente de pe pământ turcesc. Iată datele de disputare și cei șapte adversari care și-au dat acceptul pentru susținerea jocurilor de verificare în compania CS Universitatea Craiova: 25 ianuarie – Anji Mahacikala (locul I în liga a II-a din Rusia), 31 ianuarie – Pogon Szczecin (locul 7 în prima ligă din Polonia), 1 februarie – Kuban Krasnodar (locul 8 în prima ligă din Rusia), 4 februarie – FC Shanghai East Asia (locul 5 în prima ligă din China și îl are antrenor pe suedezul Sven Goran Eriksson), 8 februarie – Wisla Cracovia (locul 4 în prima ligă din Polonia), 9 februarie – Pakhtakor Tashkent (campioana Uzbekistanului) și 11 februarie – Sheriff Tiraspol (locul 3 în prima ligă din Moldova).

„La începutul perioadei de pregătire din primul cantonament, CS Universitatea Craiova va disputa două jocuri de verificare în compania unor formaţii din ligile inferioare din Turcia. Totodată, conducerea clubului depune eforturi pentru perfectarea altui joc-test pentru 6 februarie“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 7 ianuarie 2015

Actualitate

» Atacul armat din Paris: Cine sunt caricaturiştii ucişi în atentatul de la sediul ziarului Charlie Hebdo
» Îngheţaţi în propriile locuinţe
» Grădina Botanică va fi preluată de Primărie
» DNA redeschide ancheta în dosarul de trafic de influenţă al lui Laszlo Borbely
» Atenţionare de călătorie în Israel din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile
» Guvern: Preţul gazelor produse în România rămâne nemodificat până în iulie pentru populaţie
» Franţa: Bilanţul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo a ajuns la 12 morţi

Local

» Subvenții cu întârziere
» Amenzi de peste 83.000 de lei petru şoferii mehedinţeni

Dolj

» Lacul Bistreţ – coşmarul locuitorilor şi primarilor de pe Valea Dunării
» Tânără de 17 ani, anchetată după ce şi-a ucis copilul şi l-a îngropat în grădină
» Gheaţa şi gerul i-au trimis pe gorjeni în spital
» Prețul de furnizare a energiei termice a crescut cu 5,86% față de 2014
» Frigul din apartamente, plătit scump
» Cine o să ne mai livreze lapte proaspăt?
» Grădina Botanică va intra în administrarea primăriei
» 38 de persoane fără adăpost din Craiova, sprijinite pe perioada geroasă
» Piscani, satul în care viața este un miracol
» Concert de Anul Nou la Filarmonica „Oltenia“
» Florina Cercel și Cerasela Iosifescu, pe scena Naționalului craiovean
» Cerere în căsătorie în pași de dans
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bechetul va avea campus școlar
» Cine ne mai dă lapte prospăt ?
» Școala cu 4 elevi
» Programul filmelor la Colours Cinema Craiova în săptămâna 9-15 ianuarie
» Doljean judecat pentru dare de mită

Gorj

» Doi proxeneţi acuzaţi de trafic de persoane în Austria au fost arestaţi
» Fals patron, trimis în judecată pentru agresarea unei asistente medicale
» Gorj: Minerii ar putea trece la program prelungit de lucru
» Gorj: Persoană fără adăpost, salvată de la îngheţ
» Gorj: Peste 74.000 de articole pirotehnice, confiscate de poliţişti
» Grupare specializată în traficul de persoane, destructurată de DIICOT
» Medicii din Târgu Jiu au interzis la concedii fără plată
» Laurenţiu Ciurel: „Nu se poate să avem creşteri salariale la CEO“

Mehedinţi

» Probleme cu încălzirea la Colegiul Traian

Sport

» Halep, întâlnire matinală cu Aleksandra Krunici
» Vântul puternic, o problemă pentru Ioana Roșca în Antalya
» Sârboaica Radovic a adus victoria Craiovei
» Bugiu e liber de contract și așteaptă oferte
» Pandurii, înapoi la treabă
» Seniorii – testați de medici, juniorii – de Cârțu
» Fotbal – Minut de reculegere la toate meciurile din Franţa, după atentatul de la revista Charlie Hebdo
» Handbaliștii au început pregătirile
» Fotbal – Pandurii s-au reunit astăzi sub comanda lui Edi Iordănescu
» Formula 1 – Sezon cu 20 de curse în „Marele Circ”
» Baschet (f): SCM-CSS Craiova, prima victorie în noul an

Bani & Afaceri

» Guvernul a aprobat alocarea a 3,7 miliarde de lei pentru efectuarea de plăţi directe în agricultură

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top