Arsenal Craiova, locul doi la Cupa Crăciunului de la Simeria

Antrenorul Florinel Luţă s-a declarat mulţumit de elevii săi după experienţa de la Simeria
Antrenorul Florinel Luţă s-a declarat mulţumit de elevii săi după experienţa de la Simeria


Clubul Arsenal Craiova a participat recent, cu două grupe de juniori, la „Cupa Crăciunului“, competiție găzduită de orașul Simeria, care s-a adresat fotbalului juvenil, iar rezultatele au fost cele scontate de antrenorul Florinel Luță.

La juniori D, micuții „tunari“ s-au clasat pe locul secund, după ce au pierdut la limită, scor 0-1, finala disputată în compania celor de la CFR Simeria I. Craiovenii au „prins“ ultimul act după ce au câștigat grupa B, unde au înregistrat două victorii, 2-0 cu Viitorul Abrud și 3-1 cu CFR Simeria II, și un egal, 1-1 cu Primăvara Deva. La rândul său, finalista a trecut cu 3-1 de Unirea Vețel și cu 3-1 de Dacia Orăștie și a remizat, scor 2-2, cu Universitatea Petroșani. În finala mică a turneului, Universitatea Petroșani s-a impus cu 3-1 în fața Viitorului Abrud.

Lotul celor de la Arsenal Craiova, juniori născuți în majoritate în 2003, i-a cuprins pe următorii: Cosmin Uruiocea (desemnat și portarul turneului), Andrei Vătășelu (un gol), Florin Budurnoiu, Andrei Pârvu (un gol), Alex Vrăjitoru, Ionuț Dragomir, Robert Amza, Virgil Vrăjitoru (4 goluri), Robert Ilie și Daniel Țîrei.

„Sunt mulțumit de cum s-au descurcat copiii. Au fost foarte motivați de faptul că au fost primiți în aplauze de public și de oficialitățile din Simeria, care ne cunoșteau încă din vara trecută, când am câștigat competiția ce a avut loc de zilele orașului. A fost un turneu binevenit pentru a căpăta curaj și sunt bucuros că au fost ascultători și că au arătat că iubesc fotbalul. Le mulțumesc și organizatorilor de la Simeria pentru invitație și pentru modul în care s-au purtat cu noi acolo. Pentru copii urmează o vacanță de o lună, de pe 19 decembrie până pe 19 ianuarie, când revenim la treabă. Ne vom pregăti două săptămâni pe plan local, apoi vom susține un cantonament de șapte zile la Horezu (Vâlcea), pentru că vrem să avem un retur de campionat foarte bun“, a declarat antrenorul Florinel Luță, pentru GdS.

La juniori E au câștigat experiență


Cealaltă grupă de la Arsenal Craiova, de juniori E, a încheiat turneul pe locul șapte, dar tehnicianul Florinel Luță s-a declarat mulțumit, pentru că a fost prima competiție pentru elevii săi.

„Majoritatea copiilor din grupa mea sunt născuți în 2006 și ar fi prima competiție majoră la care participă. Am decis să-i luăm și pe ei la acest turneu ca să se obișnuiască, să vadă cum este să evolueze cu spectatori în tribune. Multora le tremurau genunchii și nu voiau să intre pe teren, dar i-am convins până la urmă și au depășit momentul. De acum înainte vreau să participăm la mai multe turnee și astfel să creștem valoric“, a spus Florinel Luță, care a avut la dispoziție următorii copii: Andrei Vrăjitoru – Ionuț Nițu, Gabriel Piran, Robert Ilie, Daniel Țîrei, Răzvan Oane și Marian Stoica, ultimii doi primind diplomă pentru cei mai tineri participanți.

În faza grupelor, Arsenal Craiova a pierdut cu 6-1 în fața celor de la CFR Simeria II și 3-0 cu Viitorul Sibiu, iar în disputa pentru locurile șase-șapte a cedat, scor 2-4, în fața celor de la Primăvara Deva. Pe primul loc s-a clasat CFR Simeria I.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 17 decembrie 2014

Actualitate

» Statele Unite ale Amercii şi Cuba restabilesc relaţiile diplomatice
» România ar putea negocia un alt tip de acord cu FMI
» Moş Crăciun, adus de muzicieni la Liceul Beethoven
» Festivalul Brazilor de Crăciun
» Festivalul Craiova Muzicală a ajuns la final

Publireportaj

» Craiova: Lansare de carte la „Aman“
» Cursuri de formare profesională
» Masă rotundă în cadrul proiectului “CORE-Corelarea competenţelor şi abilităţilor capitalului uman cu potenţialul local de ocupare în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest”
» Vizite de informare în cadrul proiectului “CORE-Corelarea competenţelor şi abilităţilor capitalului uman cu potenţialul local de ocupare în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest”
» Masă rotundă în cadrul proiectului “CORE-Corelarea competenţelor şi abilităţilor capitalului uman cu potenţialul local de ocupare în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest”
» CORE-Corelarea competenţelor şi abilităţilor capitalului uman cu potenţialul local de ocupare în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest
» Cursuri de formare profesională

Local

» Olt: Amendaţi pentru vânzare ilegală de brazi
» Olt: Simulare de incendiu la Colegiul Național “Nicolae Titulescu” din Slatina

Dolj

» Spațiul virtual al Fiscului trece tot pe la ghișeu
» Polițist de la Secția 6, după gratii
» Da’ umbrela, unde-i umbrela?
» Final de Festival „Craiova Muzicală“
» Descindere cu „mascații“ SAS la Frigoriferul lui Dinel Staicu
» Ginecologul Radu Nicon rămâne în pușcărie
» Manualele digitale pot fi folosite ocazional
» Sute de locuinţe din Zănoaga au beciurile inundate
» Curtea Constituțională dă emoții aleșilor migratori
» Termo, încălzește apa!
» Consilierul primarului, propus șef peste Salubritate
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Emil Boroghină susţine spectacolul “Voievozii neamului, ctitori şi martiri”
» Volumul “Viața anecdotică a marilor pictori, sculptori și arhitecți ai lumii”, lansat la Craiova
» Craiova: Expoziţie dedicată Revoluţiei din 1989, la Muzeul Olteniei
» Craiova: Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană
» Craiova: Agentul prins luând şpagă în secţia de poliţie a fost arestat preventiv
» Dolj: Minoră din Segarcea dată dispărută, căutată de poliţişti
» Craiova: Jandarmii, în rol de Moş Crăciun pentru copiii de la Şcoala Specială “Sf. Vasile”
» Pivniţe inundate la Zănoaga
» A dispărut umbrela
» Taxă la intrarea în curtea spitalelor

Gorj

» Fotomodel din Târgu Jiu, mort în condiţii suspecte într-un apartament
» Foşti directori, condamnaţi în dosarul exploziei de la UM Sadu
» Nouă milioane de lei pentru spitalele din judeţul Gorj

Sport

» România, locul 9 la Campionatul European de handbal feminin
» 70.000 de lei pentru elevii campioni
» Calificare istorică pentru voleibaliștii craioveni
» Momcilovic, pandurul cu cele mai multe minute jucate în acest sezon
» Geolgău: Vom termina campionatul pe locul trei
» Handbal (f) – Cristina Neagu, nominalizată pentru All Star Team la Campionatul European
» Handbal (f) – Polonia – România, scor 19-24, în ultimul meci din grupa principală I la CE
» Gala Sportului Școlar va avea loc vineri
» Atletism – Cătălina Puşcaşu, suspendată doi ani pentru dopaj

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top