„Recoltă“ săracă pentru echipele craiovene

Dacă erau puţin mai atenţi, voleibaliştii craioveni (în alb) opreau acasă toate punctele
Dacă erau puţin mai atenţi, voleibaliştii craioveni (în alb) opreau acasă toate punctele

Doar două dintre cele cinci echipe craiovene de sală angrenate în competiţii au reuşit să câştige meciurile disputate la sfârşitul săptămânii trecute.

Una dintre ele este formaţia feminină de baschet de la SCM-CSS Craiova, care înainte de victoria de vineri, de pe terenul celor de la Rapid Bucureşti, avea un singur succes în 14 jocuri disputate în Liga Naţională.

Jucătoarele pregătite de Daniel Vasile şi Paul Nicolae s-au impus în Capitală cu scorul de 70-65 (12-11, 26-18, 11-14, 21-22), într-o partidă în care Irina Moţăţeanu a marcat 24 de puncte, Andreea Olteanu – 15, Adina Pop – 14, Janina Ninu – 7, Maria Pirnea – 6, Raluca Matei şi Laura Lungu – câte două. Au mai jucat: Georgiana Plăviţu, Mara Funieru şi Daria Niţă.

Acesta a fost ultimul meci oficial pentru SCM-CSS Craiova în 2014, iar sărbătorile de iarnă le vor prinde pe oltence pe penultimul loc al clasamentului.

Craiovenii (în albastru) au înregistrat la Sibiu a treia înfrângere consecutivă (sursa foto: Facebook/baschetcraiova)

Craiovenii (în albastru) au înregistrat la Sibiu a treia înfrângere consecutivă (sursa foto: Facebook/baschetcraiova)

A mai venit un sârb, nu şi victoria

Tot vineri a jucat şi echipa masculină de baschet SCM-U Craiova, în deplasare, cu CSU Atlassib Sibiu. Chiar dacă au aruncat în luptă un jucător sârb adus peste noapte, fundaşul Marko Boltic, craiovenii au cunoscut din nou gustul amar al înfrângerii, gazdele impunându-se fără emoţii, cu scorul de 75-61 (18-14, 21-14, 15-16, 21-17).

Elevii lui Andelko Mandic au fost apatici, au făcut greşeli copilăreşti, iar principala problemă a fost una de atitudine în joc. Sibienii au luptat mult mai mult pentru fiecare minge, dovadă fiind diferenţa de recuperări. CSU Atlassib a avut cu 16 recuperări mai mult ca oltenii.

Pentru SCM-U au evoluat: Krstanovic (15 puncte), Bureau (15 puncte), Vucurovic (12), Otovic (8), D. Andrei (7), Petrişor, Şanta, Bosnjak. Nou-venitul Boltic (27 de ani, 1, 93 m) a evoluat 23 de minute, timp în care a marcat patru puncte, a avut cinci recuperări şi tot atâtea pase decisive, două intercepţii şi patru posesii pierdute.

Fără victorie în campionatul intern din 22 noiembrie, când au învins ultima clasată, U Cluj, craiovenii vor juca mâine în Liga Balcanică, în Macedonia, cu formaţia KK Kozuv. Cu o victorie şi trei înfrângeri, Bureau şi colegii săi ocupă locul patru, din cinci echipe care alcătuiesc grupa B.

În ultimul meci pe teren propriu din acest an, craiovenii, aflaţi pe locul opt, la egalitate de puncte cu echipele de pe locurile 9 şi 10, vor primi vizita echipei Steaua CSM Bucureşti, sâmbătă, de la ora 19.00.

Puteau bate campioana


Echipele de volei de la SCM-U Craiova au avut adversari dificili sâmbătă. Băieţii au jucat acasă în compania campioanei CVM Tomis Constanţa, iar fetele au întâlnit în deplasare liderul Diviziei A1, Volei Alba Blaj.

Elevii lui Dan Pascu au câştigat un punct din disputa cu formaţia de la malul mării, după ce au fost învinşi cu scorul de 3-2 (25-16, 31-33, 21-25, 25-22, 15-11), după aproape două ore şi jumătate de joc.

Decizie controversată a arbitrului în decisiv

Derbiul etapei a zecea a fost extrem de disputat, iar dacă erau puţin mai atenţi, craiovenii puteau câştiga. În setul decisiv, arbitrul a dat o decizie controversată, spre nemulţumirea craiovenilor. „Nu înţeleg de ce arbitrul a fluierat aşa, când se făcea 13-13 în ultimul set, dar se pare că arbitrii ţin cu cei puternici“, a replicat antrenorul Pascu. „Poate i-am respectat prea mult pe adversari, nu am jucat atât de degajaţi şi atât de liniştiţi cum ne-am fi dorit. Până la urmă, trebuie să recunosc că băieţii au făcut tot ce au putut“, a completat antrenorul craiovenilor.

„Este a nu ştiu câta oară când conducem cu 2-1 şi pierdem cu 3-2. Păcat, nu cred că o să mai prindem Constanţa în postura aceasta. Aveau câţiva jucători lipsă şi acest lucru se vedea. Trebuia să profităm mai mult. Ne-am hazardat să finalizăm mai repede în anumite faze şi acest lucru ne-a costat. Trebuia să avem mai multă răbdare, să jucăm mai inteligent şi probabil rezultatul era altul“, a declarat jucătorul Florin Voinea, de la SCM-U Craiova.

Oltenii rămân pe locul patru în Divizia A1, iar mâine, de la ora 19.30, vor juca din nou în Polivalenta din Bănie, returul cu ungurii de la Kecskemet, din optimile de finală ale Cupei CEV. După ce în tur s-au impus cu 3-0, alb-albaştrii au nevoie de două seturi pentru a se califica în turul următor.

Echipa feminină de volei SCM-U Craiova a pierdut cu 3-0 (25-23, 25-15, 25-12) jocul cu Volei Alba Blaj, iar după această înfrângere, a opta din Divizia A1, ocupă locul 9.

Păuna a marcat 14 goluri în poarta timişorenilor

Păuna a marcat 14 goluri în poarta timişorenilor

Handbaliştii au încheiat turul pe locul cinci

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova au încheiat sâmbătă parcursul în 2014 cu o victorie. Jucătorii pregătiţi de Costin Dumitrescu şi Cătălin Popescu s-au impus în disputa cu Poli Timişoara II, cu scorul de 38-31 (20-14), jocul fiind găzduit de Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“. Marcatorii echipei craiovene au fost Păuna (14 goluri), Luntraru (7), Cărăgui (7), Maxim (5), Ianaşi (2), Ion (2) şi Tudor (1). „Am încheiat turul campionatului pe locul cinci. Este un loc bun, se putea şi mai bine, iar dăcă nu luam bătaie la Cluj săptămâna trecută terminam pe trei. Urmează o vacanţă binemeritată, iar pe 5 sau 6 ianuarie reluăm pregătirea. Vom sta o săptămână în Craiova, după care vom pleca în cantonament la Herculane. Returul va începe pe 12 februarie“, a declarat antrenorul secund al echipei CS Universitatea Craiova, Cătălin Popescu. Craiovenii au acumulat 27 de puncte în turul Diviziei A, seria B, având nouă victorii, patru înfrângeri şi nici un egal.




Etichete , , , ,

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 15 decembrie 2014

Actualitate

» Acţiunea „De la copii pentru copii, un crâmpei de bucurii“, la Biblioteca „Aman“
» Parlamentul a validat noul Guvern
» Încă o victimă a accidentului aviatic din Constanța a fost adusă la mal
» Cod Galben de ceață în Dolj, Mehedinți și Olt până la ora 23:00
» Facilităţile de transport se vor acorda numai pe baza cardului de sănătate începând din 2015
» A început şedinţa Parlamentului pentru validarea noului Guvern
» Raed Arafat: Trei persoane din elicopterul SMURD prăbușit sunt date dispărute, cea salvată a fost transportată la spital
» Australia: Luarea de ostatici de la Sydney s-a încheiat în urma intervenției poliției
» Bal Vienez la Craiova
» Atenţie la carnea de porc !
» Un copil, pasagerul premiat de Wizz Air
» Manualul digital a ajuns în şcoli
» Constanţa: Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol
» Sistemul de rezervări bilete al CFR, blocat

Publireportaj

» 2014, un an prielnic pentru investiţii în oraşul Filiaşi

Local

» Județele Mehedinți și Dolj, în ceață
» Mehedinţi: 124 de şoferi, sancţionaţi în weekend

Dolj

» Maria Schutz, mai aproape de judecată
» Trei ani și jumătate de închisoare pentru că a încercat să vândă heroină
» Clădire de peste 19 milioane de euro în curtea „Filantropia“
» Peste 370 de angajați ai Ford pe listele de plecări voluntare
» Elevii Colegiului „Carol I“ au fost Moș Crăciun pentru persoanele fără adăpost
» Au venit primele manuale digitale pentru şcolarii din Dolj
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Târg de Crăciun „Winterland“, la Universitatea din Craiova
» Câți bani primește noul „Oblemenco“?
» CJ Dolj, campion național la consum de internet
» Un miliard de euro, datorii irecuperabile din evaziune în Oltenia
» Craiova: Serbare de Crăciun la Lectoratul Francez
» Craiova: Expoziţie-cadou pentru o elevă de la Liceul “Petrache Trişcu”
» Craiova: Cadouri pentru femeile şi copiii de la Centrul pentru Persoane fără Adăpost “Sf. Vasile”
» Craiova: Acţiune caritabilă în sprijinul persoanelor vârstnice
» Craiova, tarâmul iernii pentru o fetiță bolnavă
» Craiova: Voluntarii şi susţinătorii voluntariatului, premiaţi de Direcţia pentru Sport şi Tineret
» Craiova: Festivalul Brazilor de Crăciun, la Galeriile “Cromatic”

Gorj

» Impozitele şi taxele locale din Târgu Jiu rămân neschimbate
» Peste 150 de medici de familie au cititoare de carduri
» Săracii, puşi degeaba pe drumuri
» Gorj: Primăria Târgu Jiu primeşte colindători

Mehedinţi

» S-a oprit apa rece

Sport

» Beldeanu știe ce ar trebui să-i aducă Moșul lui CSU Craiova
» Craiovenii, pregătiți să-i elimine pe unguri
» „Spovedania“ lui Marius Toma
» România a învins Spania, scor 22-20, în grupa principală I la CE de handbal feminin
» „Țâcă Zamfir“, la ceas aniversar
» Învinși de campioană

Bani & Afaceri

» Ofertă din partea unei companii chineze pentru Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Sanatate

» Rețeta electronică dă uneori rateuri

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top