16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMarian Ezaru: Se arbitrează mai bine decât se joacă

Marian Ezaru: Se arbitrează mai bine decât se joacă

Marian Ezaru crede că arbitrajul doljean este în ascensiune (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Marian Ezaru crede că arbitrajul doljean este în ascensiune (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Președintele Comisiei Județene de Arbitri din cadrul AJF Dolj, Marian Ezaru, a făcut un bilanț asupra activității forului pe care-l conduce de doi ani, subliniind că a schimbat multe lucruri în bine, dar și că au rămas destule probleme care necesită o atenție deosebită pentru viitor. Fost arbitru divizionar A, Marian Ezaru a admis că în primă fază a avut loc o selecție, din numeroșii fluierași rămânând doar cei care au demonstrat valențe de sportiv și talent în „meserie“, lăudându-se totodată cu promovarea multor tineri de perspectivă. „Au fost doi ani de cunoașteri și căutări, cu bune și rele, dar am venit aici din plăcere, să muncim și să adunăm cât mai multe lucruri pozitive. Comisia Județeană de Arbitri numără peste 250 de persoane, incluzând aici arbitri centrali, asistenți și observatori. Ei sunt structurați în arbitri de Liga a IV-a și a V-a, plus stagiari, care sunt delegați la jocurile de copii și juniori. Am preluat comisia cu un număr foarte mare de arbitri, fiind chiar încântat la acea perioadă, la prima vedere. Nu vreau să fiu răutăcios, dar calificativ am avut o mare decepție, mulți dintre aceștia erau nepregătiți. Treptat, și-au dat seama de potențialul lor, pentru că rigorile și cerințele noastre au fost mari, am venit cu anumite testări fizice și teoretice, și ne-au părăsit. Au rămas cei mai serioși. Sunt multe lucruri de făcut, dar noi suntem preocupați să ridicăm imaginea CJA, care a fost până acum inexistentă. Am dorit ca brigăzile delegate de noi la jocuri să aibă un comportament și o gestică exemplare, să aplice bine regulamentele și într-o măsură foarte mare am reușit“, a spus Marian Ezaru.

„S-a dus vremea cu acei 5% acordați echipei gazdelor“

Șeful arbitrajului din Dolj a punctat că lupta cea mai grea este dată cu oamenii de fotbal din județ, care își doresc arbitraje de nota zece, dar nu oferă condiții normale de desfășurare a activității și pun mereu presiune pe tinerii care oficiază întâlnirile din fotbalul mic. „Am spus că au plecat mulți băieți care arbitrau des la Liga a IV-a și că au rămas doar cei serioși, dar noi am venit și cu nume noi, care, ajutați de observatori, unii dintre ei foști fotbaliști ai Craiovei Maxima, se pot impune. La jocurile de Liga a V-a se arată de cele mai multe ori o lipsă de respect față de arbitri, pentru că este mai ușor să stai pe margine, să critici și să jignești. Nu trebuie să uităm că vorbim de ultimul eșalon valoric al țării și noi venim practic să învățăm, deci evident se și greșește. Părerea mea este că arbitrajul nu este întotdeauna de vină, ci organizarea jocurilor și responsabilitatea oamenilor care susțin echipele de la țară, unde ar trebui să avem oameni pasionați, bine pregătiți, respectați în comuna respectivă, ca să nu mai apară aceste scandaluri care au fost până acum. Vremurile s-au schimbat, sportivitatea și fotbalul trebuie promovate. S-a dus vremea cu acei 5% acordați echipei gazdelor. Era și o vorbă înainte: cei mai buni – gazdele câștigă. Arbitrii trebuie să protejeze jucătorii, imaginea fotbalului și trebuie să acceptăm că suntem oameni și suntem supuși greșelilor. Toate acestea duc și la dezvoltarea arbitrului. La țară nu sunt vestiare, n-au gard împrejmuitor, dar vor arbitraj de nota zece, ca la televizor. La Liga a IV-a se arbitrează bine, toți oameni mi-au spus că s-a văzut o schimbare, că se arbitrează corect. Oricum, niciodată nu poți să-i mulțumești pe toți ca arbitru. La fotbal și la politică, toată lumea are impresia că se pricepe“, a punctat Marian Ezaru. „Nu arbitrajul este cauza degradării fotbalului sau a micilor scandaluri. Fiind observator la Liga a II-a și a III-a și mergând mult în țară particip la multe jocuri și pot spune că la noi în județ chiar se arbitrează satisfăcător spre bine, dar din primăvară vreau să trecem la nivelul celălalt, de la bine spre foarte bine. Și oricum, se arbitrează mai bine decât se joacă“, a mai spus președintele CJA.

„Vrem arbitri de performanță“

Conducătorul CJA, Marian Ezaru, a punctat că s-au pus bazele unei adevărate școli împreună cu experimentații Fevronia Ion și Ion Dumitrică și cu mai tinerii Mihai Iliescu sau Sebastian Colțescu și că se dorește ca, în scurt timp, mulți dintre fluerașii județului nostru să împartă dreptatea la meciuri importante din eșaloanele superioare: „Împreună cu Ion Dumitrică și Fevronia Ion, foști arbitri FIFA, și cu ajutorul arbitrilor de lot divizionar căutăm să le schimbăm mentalitatea celor tineri și să-i facem să înțeleagă că trebuie să se pregătească pentru performanță, nu pentru Liga a IV-a sau a V-a. Noi suntem la curent cu toate noutățile CCA, primim materiale didactice, analiza video cu imagini elocvente, programe specifice pentru arbitraj, pe care le prezentăm corpului de arbitri în ședințele noastre săptămânale, fiind sprijiniți și de președintele AJF, Silviu Bogdan. Tot în acest an am avut satisfacția cu două promovări la Liga a III-a a doi arbitri asistenți, Claudiu Tudor și Romeo Popa. De șapte ani nu mai promovase nimeni din fotbalul nostru! Au fost delegați la jocuri și s-au încadrat foarte bine. Exceptând patru – cinci brigăzi din lotul divizionar, avem numai arbitri sub 20 de ani, de perspectivă. Avem câțiva asistenți de 18 ani care au oficiat deja partide de Liga a IV-a și s-au descurcat foarte bine. Noi îi susținem, avem grijă de ei, dar nu vreau să dau nume, pentru că știți cum este la noi, unii se nasc talente și mor speranțe“, a spus Marian Ezaru. „Pentru viitor, avem ca prioritate atragerea tinerilor la arbitraj. În această perioadă, noi am făcut două școli de arbitri, de una s-a ocupat Mihai Iliescu – unul dintre arbitrii noștri de Liga I, iar acum am dat drumul la încă una, de o săptămână, de care se ocupă Fevronia Ion și Sebastian Colțescu. Oamenii care iubesc fotbalul trebuie să înțeleagă importanța arbitrajului: scade calitatea arbitrajului, scade cea a fotbalului. Tinerii jucători de 17-18 ani trebuie să-și dea seama dacă pot sau nu să facă o carieră ca fotbaliști. Dacă nu, pot fi îndrumați de antrenori, de părinți să rămână în fenomenul fotbalistic, încercând varianta cu arbitrajul, unde pot avea satisfacții mai mari decât un jucător anonim în Liga a IV-a sau a III-a. Sau, până la un anumit punct, pot să meargă în paralel și cu fotbalul, și cu arbitrajul“, a completat Marian Ezaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS