Pandurii, pe mâna lui Dorian Gugu

Clubul Pandurii Târgu Jiu și Petre Grigoraș au oficializat întreruperea colaborării, plecarea tehnicianului moldovean fiind preconizată încă de săptămâna trecută.

„Antrenorul Petre Grigoraş a ajuns ieri (duminică – n.r.) la un acord cu membrii Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) în vederea rezilierii pe cale amiabilă a contractului cu clubul Pandurii Târgu Jiu. Pe această cale îi mulţumim antrenorului şi echipei tehnice care l-a ajutat, pentru activitatea depusă în cadrul clubului şi îi urăm mult succes în activitatea viitoare“, se arată într-un comunicat postat ieri pe site-ul oficial.

„Nu e vorba despre dat demisia. A fost o înţelegere de comun acord, în urma rezultatelor am decis să reziliem contractul. Când rezultatele nu te ajută, e normal să iei astfel de decizii. Poate aş fi vrut să continuu şi cred că echipa va termina în prima jumătate a clasamentului, acolo unde-i e locul. Cel mai bine e să nu comentăm prea mult, nu am să reproşez nimănui nimic. Urez baftă acestei echipe pe care o respect“, a comentat Petre Grigoraş.

Bilanțul lui Petre Grigoraș în toate cele trei mandate de până acum este următorul: 100 de meciuri, 36 de victorii, 31 de egaluri, 33 de înfrângeri, golaveraj 138-128, 139 de puncte contabilizate.


Se pregătește înscăunarea lui Edi Iordănescu

Conducătorii gorjeni par să se fi decis deja asupra viitorului tehnician, cu șanse foarte mari să vină la cârma echipei Pandurii fiind fiul selecționerului Anghel Iordănescu, Edi, în al cărui CV se regăsesc formații precum Steaua, Sportul Studențesc, Panionios, Unirea Focșani, Rapid, Rocar, Alki Larnaca, Petrolul și FC Vasului. Ce-i drept, la multe dintre ele a fost „secund“ sau „interimar“. Edi Iordănescu ar veni la „pachet“ cu Aurică Țicleanu, fostul component al Craiovei Maxima urmând să fie „uns“ președinte.

Până la clarificarea staff-ului tehnic și administrativ, de pregătirea echipei Pandurii Târgu Jiu se ocupă Dorian Gugu. Acesta se va regăsi pe banca gorjenilor și la meciul din sferturile Cupei Ligii, cu Oțelul Galați, programat vineri, pe teren propriu, de la ora 20.00. În privința acestei dispute, conducerea oltenilor a fixat următoarele prețuri la bilete: peluze – 5 lei, tribuna a II-a – 10 lei, tribuna 0 – 15 lei, tribuna VIP – 20 lei. Tichetele se vor putea procura de la casele de bilete de la stadionul „Municipal“, care va fi deschisă după următorul program: joi între orele 12.00 și 15.00, iar vineri în intervalul 9.00 – 19.00.




Comenteaza acum

Alte stiri

7 august 2017

Bancul zilei

Tânăra soție, aflată în spital, trimite o telegramă soțului: „Scumpul meu Petre, alaltăieri s-a născut îngerașul nostru de băiat. E dulce, dar, din păcate, eu nu am lapte și am angajat o doică negresă. Eu nu sunt de vină, dar

Sumarul ediției de marţi, 9 decembrie 2014

Actualitate

» ASOCIAȚIA „CRAIOVA CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ 2021“ – COMUNICAT DE PRESĂ
» Curtea Constituţională din Republica Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie
» Silviu Ionescu, fost consul al României în Singapore, a murit în Spitalul Penitenciar Rahova
» Aproape 1.500 de hectare de teren şi sute de gospodării inundate în judeţul Olt
» Sorescu, omagiat la Biblioteca “Aman”
» Apele Tesluiului au blocat un drum la Pieleşti
» Proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă a fost respins
» Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu
» Klaus Iohannis va depune jurământul ca preşedinte al României pe 21 decembrie
» Afaceristul Cătălin Chelu, decedat în Iordania, ar urma să fie înhumat la Craiova
» România, Grecia şi Bulgaria vor să construiască o infrastructură regională de gaze

Publireportaj

» Activitate intensă pentru consiliul judeţean în ultimul trimestru al anului

Local

» Mehedințiul, fără centru de procesare a laptelui
» Cornel Stroescu – preşedinte Asociaţia Producătorilor Agricoli Mehedinţi: Fermierii din Mehedinţi nu au unde să vândă laptele animalelor
» Mehedinţi: 54 de centre pentru efectuarea analizelor la carnea de porc

Dolj

» DNA sapă după retrocedările ilegale de la primărie
» Străzile Craiovei, sub domnia gropilor
» Monografia “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic in România”, lansată la Craiova
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Alaiul datinilor „din bătrâni, din oameni buni“ sosește în Bănie
» Codul galben de ploi a alertat autoritățile
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Judecat pentru complicitate la fraudarea fondurilor europene
» Un copil de cinci ani şi jumătate are nevoie de sprijinul nostru
» Mergeţi la medic pentru consultaţia preventivă gratuită!
» Reținuți pentru furt de benzină și motorină
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Capcane în bălţile de pe străzile Craiovei
» Comuna Melinești, ocolită de investitori
» Trupa Compact concertează la Craiova şi la Drobeta Turnu Severin

Gorj

» Fost primar condamnat la închisoare cu suspendare
» Soţia suspectului de crimă din Bărbăteşti ameninţă că îşi dă foc
» Spitalul Judeţean Târgu Jiu ar putea pierde o parte din fondurile alocate pentru achiziţia de aparatură medicală
» Gorj: Acuzaţie de viol la interviul de angajare
» Gorj: Târgujienii nu mai caută brazi de Crăciun naturali
» Gorj: Profesor reclamat la Poliţie pentru că ar fi bătut un elev

Sport

» Andreea Cârlig: Locul patru, unul amar
» Campionii Doljului, premiați cu 121.000 de lei
» Tilihoi: Echipa m-a făcut fericit!
» Handbal (f): România – Danemarca, scor 29-29, la EURO
» Fotbal – Pele: Nu mi-a fost teamă că o să mor
» DJST premiază cei mai buni sportivi
» Pomana porcului la CSU Craiova
» Fotbal – Sergiu Jurj şi Cristian Andrei, convocați la naționala Under 17
» Volei (f): România, printre cele 12 echipe calificate la Jocurile Europene
» Fotbal – Dusan Uhrin jr. a renunţat să o preia pe FC Braşov

Bani & Afaceri

» Craiova: Educaţie financiară la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
» Gorj: CEO a ajuns la pierderi de 290 milioane de lei

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top