10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGrigoraș: Punctele cu Iașiul sunt vitale pentru noi

Grigoraș: Punctele cu Iașiul sunt vitale pentru noi

Mihai Răduţ (numărul 20) ar putea reveni în unsprezecele Pandurilor la meciul cu CSMS Iaşi
Mihai Răduţ (numărul 20) ar putea reveni în unsprezecele Pandurilor la meciul cu CSMS Iaşi

Un pas înainte, unul înapoi, cam ăsta a fost mersul lucrurilor în ceea ce privește Pandurii Târgu Jiu în acest tur de campionat. După victoria categorică de la Brașov, gorjenii au pierdut acasă cu FC Botoșani, la capătul unui meci cu probleme mari de arbitraj, iar gorjenii se află tot în zona periculoasă a clasamentului. „E foarte greu să uităm de eșecul cu FC Botoșani, dar suntem obligați să depășim momentul. Eram într-o situație bună, ne puteam îndepărta de linia aia care desparte cele șase echipe aflate la retrogradare de celelalte formații, care rămân, dar asta este viața. Trebuie să fim bărbați și să ne concentrăm la ceea ce avem de făcut, pentru că mai sunt două săptămâni în care evoluăm în patru meciuri de susținut, două în campionat, unul în Cupa României și altul în Cupa Ligii, și nu avem timp de lamentări și supărări. Trebuie să încercăm să remediem câte ceva până la final“, a spus Petre Grigoraș.

Moldovenii, imprevizibili

Pentru Pandurii urmează un joc mai mult decât important, în deplasare, cu CSMS Iași, ultima clasată, iar Petre Grigoraș atenționează că elevii săi nu au decât varianta victoriei în partida programată mâine, de la ora 20.30, din Copou. „Nu vreau să vorbesc prea mult de CSMS Iași, dar este clar că este un meci extrem de important atât pentru noi, cât și pentru ei, iar diferența dintre noi este atât de mică… Iașiul nu este în derivă, pentru că ați văzut ce s-a întâmplat și cu Galațiul. Toată lumea spunea că nu mai are nici o șansă și ați văzut că a câștigat în deplasare la Piatra Neamț, a făcut egal acasă cu Astra și ne-a pus și nouă mari probleme. Așa se întâmplă și cu Iașiul. Am urmărit partida cu Craiova, am urmărit și partida lor de CFR Cluj și spun că nu trebuie să ne luăm după locul ocupat în clasament, ci după jocul pe care-l prestează. E o echipă care se agață de orice, fiind pe ultima sută de metri și ne va aștepta un meci de luptă. Se pare că și vremea va fi destul de rea la ora jocului, vor fi minus câteva grade, iar în situația asta terenul va fi înghețat și valorile se apropie fără doar și poate, dar sperăm să fim pragmatici și mai norocoși și să câștigăm cele trei puncte, care sunt vitale pentru noi“, a punctat tehnicianul gorjenilor.

Răduț a revenit în lot

Pandurii au plecat ieri-dimineață spre Buzău, unde au susţinut un antrenament şi au înnoptat, iar astăzi își continuă drumul spre Iaşi, deplasarea făcându-se din două „bucăți“ pentru a se evita starea de oboseală în rândul jucătorilor. Din lotul deplasat în Moldova face parte şi Mihai Răduţ, mijlocaşul de 24 de ani fiind refăcut în mare parte după o accidentare ce l-a ținut pe tușă șase etape. De asemenea, în Copou ar putea fi folosit și atacantul craiovean Mihai Roman, care și-a ispășit etapa de suspendare contra Botoșaniului.
În privința lui Răduț, Petre Grigoraș atenționează că nu este 100% pregătit să evolueze un meci întreg, plângându-se totodată de mai multe indisponibilități. „Răduţ revine în lot, se simte mult mai bine, dar totuşi mai are o reţinere. Este timp suficient ca să vedem dacă voi putea să încep cu el sau dacă va fi doar o soluţie de rezervă. Şansele să joace sunt 50%-50%. E şi un drum foarte lung care nu ne avantajează absolut deloc şi nici pe el, venind după o accidentare atât de lungă, nu-i prinde prea bine. Cred că ar fi fost bine dacă jucam pe teren propriu, am fi avut trei zile la dispoziţie şi, evitând şi drumul de 700 de kilometri, ar fi fost altceva. O să fie puţin mai delicat pentru el“, a afirmat „Grig“, punctând că Nistor, Momcilovici şi Erico sunt indisponibili.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS