12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Săndoi și Frăsinescu mizează pe o victorie cu Rapid

Fotbal – Săndoi și Frăsinescu mizează pe o victorie cu Rapid

Emil Săndoi și Cosmin Frăsinescu vor toate punctele puse în meciul cu Rapid
Emil Săndoi și Cosmin Frăsinescu vor toate punctele puse în meciul cu Rapid

CS Universitatea Craiova a susținut astăzi o conferință de presă în care antrenorul principal, Emil Săndoi, și fundașul central Cosmin Frăsinescu au prefațat partida cu Rapid, programată luni, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, ambii arătându-se optimiști în privința punctelor puse în jocul din etapa a 15-a a Ligii I.
„Am văzut în presă că se dorește o revanșă după jocul pierdut în Cupa Ligii și ca să fiu sincer și eu la vremea respectivă, în calitate de suporter, văzând la televizor jocul din Giulești, mi-am dorit ca noi să câștigăm, pentru că urma un joc cu Steaua în aceeași competiție acasă. Până la urmă nu am avut parte de acel joc în Cupa Ligii acasă, dar o să avem parte de unul în Cupa României, care din punctul meu de vedere este mai important. Rapid este o echipă cu jucători cu experiență, mă refer la Daniel Pancu, Emil Dică, Vali Negru, o formație care nu este pe un loc foarte bun în clasament, dar nu trebuie să uităm că și noi cu câteva etape în urmă eram într-o poziție destul de grea. Acum nu cred că putem să spune, prin prisma clasamentului, că există o favorită certă. Bineînțeles că, jucând acasă, ne dorim cu toții victoria și așa, la o primă vedere, am porni cu prima șansă această confruntare. Este un joc de șase puncte până la urmă, pentru că noi am avut ca obiectiv, când am fost instalați, salvarea de la retrogradare. Prin evoluțiile noastre și rezultatele pe care le-am avut în ultima perioadă ne-am distanțat la câteva puncte de zona periculoasă a clasamentului, dar așteptările noastre sunt mai mari. Nu va fi ușor, dar sper să avem o evoluție în nota celor pe care le-am avut până acum și să scoatem puncte și în acest joc”, a spus Emil Săndoi.
„Trebuie să ne revanșăm. Mai ales că jucăm în fața fanilor, trebuie să avem determinare și să luăm cele trei puncte. Faptul că a venit Dinu Gheorghe la Rapid, cu siguranță va fi un stimulent pentru ei. Nu știu problemele lor, dar noi trebuie să ne continuăm parcursul bun și după meciul cu Rapid să fim noi cei fericiți”, a punctat Cosmin Frăsinescu.

Mai multe amănunte, în GdS de mâine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS