21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportRoșca, la al doilea turneu în Egipt

Roșca, la al doilea turneu în Egipt

După ce săptămâna trecută a participat la primul turneu în Egipt, la Sharm El Sheikh, unde a ajuns până în optimile de finală la individual și a disputat finala în întrecerea de dublu, jucătoarea craioveană de tenis Ioana Roșca ia parte săptămâna aceasta la al doilea turneu găzduit tot de orașul egiptean. Sportiva legitimată la CSM Craiova, care la dublu a făcut pereche cu o bulgăroaică, Julia Terziyska, va debuta astăzi pe tabloul principal al turneului cu premii în valoare de 25.000 de dolari, după ce a trecut deja trei tururi preliminare. Jucătoarea de 18 ani le-a învins pe  Liudmila Vasilyeva (Rusia) 6-1, 1-6, 6-3, Ivana Jorovic (Serbia), scor 6-1, 6-1, Gabriela Pantuckova (Cehia) 7-6 (2), scor la care adversara s-a retras.
Ieri, la închiderea ediției, tenismana din Bănie nu aflase încă adversara de astăzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS