6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOtovic și colegii săi au scăpat victoria printre degete

Otovic și colegii săi au scăpat victoria printre degete

IMG_0395

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a debutat cu o înfrângere în Liga Balcanică.
Oltenii au fost depășiți, marți, pe teren propriu, de macedonenii de la KK Kozuv, cu scorul de 87-84 (21-21, 20-20, 16-21, 30-22). Eșecul este cu atât mai dureros în condițiile în care elevii lui Andelko Mandic au controlat ostilitățile, iar cu patru minute înainte de finalul jocului aveau un avans de 11 puncte (79-68). În acel moment, oaspeții parcă s-au trezit și au reușit să întoarcă rezultatul. În ultimele secvențe, jucătorul Shepa, de la Kozuv, a ratat o lovitură liberă, la scorul de 85-84 pentru echipa sa. Craiovenii au avut 16 secunde la dispoziție ca să marcheze coșul victoriei, dar Otovic a ratat aruncarea, apoi a comis fault. Partida s-a încheiat cu două lovituri libere transformate de oaspeți, care au crezut până în ultimul minut că pot să plece cu cele două puncte din Bănie.

Macedonenii au crezut mereu în șansa lor

La conferința de presă de după meci, doi dintre baschetbaliștii de la Kozuv au declarat că aveau nevoie de această victorie pentru moral, deoarece veneau după două eșecuri în campionatul intern. „A fost un meci important, noi veneam după două înfrângeri în campionat și pentru încrederea noastră trebuia să câștigăm. Mă bucur că am reușit să ne impunem. Felicit Craiova pentru jocul prestat“, a spus Filip Shepa, principalul marcator din echipa macedoneană, autor a 15 puncte. „Știam că cei de la SCM-U Craiova au o rotație scurtă și de aceea am încercat să jucăm agresiv în apărare și cu atacuri rapide. Cred că am avut un meci bun, am respectat indicațiile antrenorului. Am arătat o energie foarte bună. Când eram conduși, am crezut că mai putem întoarce scorul. Am avut și noroc, dar face parte din joc. Urez succes Craiovei în restul sezonului“, l-a completat colegul său, Dejan Delev.

Bureau: Ei au fost mai inteligenți

De partea cealaltă, Travis Bureau (21 p, 5 pase decisive, 4 recuperări) a spus că adversarii au fost mai inteligenți pe final de meci: „Am început meciul făcând ce trebuia să facem, apoi nu am reușit să controlăm unele lucruri, cum ar fi apărarea de unu la unu și recuperările defensive. Când am avut un avans de zece puncte, nu am jucat inteligent. Practic, le-am cedat victoria oaspeților. Am avut meciul în mână, dar ei au fost mai inteligenți. Antrenorul Andelko Mandic se gândește deja la meciul următor, cel de sâmbătă, de pe teren propriu, cu U Cluj (ora 18.45). „A fost un meci bun, l-am controlat în mare parte, jucătorii au depus efort, dar poate ne-a lipsit și norocul. Am ratat opt aruncări libere, chiar pe teren propriu, și trebuie să lucrăm la acest aspect până la partida următoare“, a spus antrenorul sârb. Dacă la alte capitole au făcut greșeli, elevii lui Mandic s-au descurcat bine la aruncările de la distanță, având 13 reușite din spatele semicercului.
Pentru SCM-U Craiova au evoluat: Bojovic (12 puncte), Bureau (21), D. Andrei (15), Krstanovic (16), Otovic (6). Au mai intrat: Bosnjak (8), Santa (6), Vucurovic. Acesta din urmă a revenit în teren după o pauză de o lună. De partea cealaltă, pentru KK Kozuv au jucat: Shepa (15), Bogojev (10), Brckov (3), Glavchev (4), Albijanic (12). Au mai intrat: Pekovic (11), Janjusevic (14), Lukovic (8), Ivelja (4), Gocevski (6).
Craiovenii vor disputa următorul meci în grupa B din Liga Balcanică pe 28 octombrie, în Kosovo, cu Sigal Priștina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS