8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis de masă - Cadeții Andreea Dragoman și Cristian Pletea au câștigat Europe Youth Top 10

Tenis de masă – Cadeții Andreea Dragoman și Cristian Pletea au câștigat Europe Youth Top 10

Jucătorii români de tenis de masă Andreea Dragoman și Cristian Pletea au câștigat concursul Europe Youth Top 10 rezervat cadeților, ieri, în localitatea franceză Tours, informează Agerpres. Andreea Dragoman a ocupat primul loc la cadete, cu 17 puncte (opt victorii și o înfrângere), urmată de campioana de anul trecut, Adina Diaconu, 16 p (șapte victorii, două eșecuri). La cadeți, Cristian Pletea s-a clasat pe prima poziție cu 16 puncte (șapte victorii, două înfrângeri), în timp ce Rareș Șipoș a terminat al șaselea, cu 13 puncte (patru victorii, cinci înfrângeri).

În proba junioarelor, Bernadett Balint a ocupat doar locul 8, cu 12 puncte, având doar trei victorii și șase înfrângeri. Croata Lea Rakovic a reușit victorii pe linie și a câștigat concursul cu 18 puncte. La juniori, unde România nu a avut reprezentant, iar „aurul” i-a revenit croatului Filip Zeljko.
Ediția de anul trecut, de la Terni (Italia), a fost câștigată de românca Bernadette Szocs, la junioare, Bernadett Balint ocupând locul 4, iar Irina Ciobanu 7. La cadete s-a impus Adina Diaconu, iar Andreea Clapă s-a clasat a treia, în timp ce Alexandru Manole a ocupat locul 5 la cadeți.
Delegația României a avut un bilanț de cinci medalii de aur, patru de argint și două de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă rezervate cadeților și juniorilor de la Riva del Garda (Italia), din luna iulie. România a cucerit aurul la simplu cadeți (Rareș Șipoș și Adina Diaconu), dublu cadete (Adina Diaconu) și cadeți dublu mixt (Cristian Pletea/Adina Diaconu), precum și în proba pe echipe a cadeților. Medaliile de argint au fost adjudecate la dublu cadeți (Cristian Pletea/Rareș Șipoș), cadeți dublu mixt (Rareș Șipoș), dublu mixt junioare (Bernadett Balint) și cadete pe echipe, în timp ce bronzul a revenit la dublu junioare (Bernadett Balint) și echipei de junioare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS