21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Violanews: Acord verbal pentru revenirea lui Mutu la Fiorentina

Fotbal – Violanews: Acord verbal pentru revenirea lui Mutu la Fiorentina

Mutu ar putea ajunge din nou la Fiorentina, cu „escală” la Pune City
Mutu ar putea ajunge din nou la Fiorentina, cu „escală” la Pune City

Atacantul Adrian Mutu şi oficialii clubului Fiorentina au ajuns la un acord verbal pentru revenirea jucătorului român la gruparea toscană în ianuarie, la încheierea contractului cu echipa indiană FC Pune City, a scris, astăzi, violanews.com. „Briliantul, fiul rătăcitor, s-ar putea întoarce. Conform surselor noastre, există un fel de acord verbal pentru revenirea lui Mutu la Fiorentina, în ianuarie, după ce acesta şi-a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti. Mutu va evolua la Pune City până la finalul lunii decembrie, dar el nu şi-a ascuns niciodată nostalgia pentru Florenţa şi nici dorinţa de a-şi încheia cariera în tricoul «viola». Mutu bis? Fiorentina aşteaptă întoarcerea Fenomenului”, a notat site-ul violanews.com.
Atacantul Adrian Mutu şi-a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti săptămâna trecută. Mutu juca la Petrolul Ploieşti din iarnă. El urmează să evolueze în campionatul Indiei, cel mai probabil la echipa FC Pune City.
Adrian Mutu a jucat ultima dată în Liga I, în perioada 1999-2000, la echipa Dinamo. Ulterior, el a evoluat la Internazionale Milano (2000), Verona (2000-2002), Parma (2002-2003), Chelsea Londra (2003-2004), Juventus Torino (2005-2006), Fiorentina (2006-2011) şi Ajaccio (2012-2013).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS