12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPrunariu: Am în continuare încredere în echipă

Prunariu: Am în continuare încredere în echipă

Deși a început foarte prost sezonul competițional și a contabilizat doar două puncte în clasamentul Ligii I, conducătorii formației Pandurii Târgu Jiu nu și-au pierdut încrederea în antrenorul Petre Grigoraș și echipa sa. Inspectând una dintre ședințele de pregătire ale gorjenilor, președinle clubului, Mihai Prunariu, a declarat că nu este îngrijorat de situația formației sale, fiind convins că Nistor și compania vor câștiga partida cu Viitorul Constanța, programată sâmbătă, de la ora 18.30 (Look TV), și vor da startul altor rezultate pozitive. „Trebuie să strângem rândurile toţi, jucători, antrenori, oameni din club, suporteri. Toată lumea! Să lăsăm deoparte frustrările şi discuţiile, să ne unim şi să câştigăm sâmbătă cu Viitorul. Este o perioadă grea, dar eu am în continuare încredere în echipă. O consider valoroasă. Avem o echipă care-şi poate realiza obiectivele. Consider că am făcut transferuri bune, în continuare cred că această echipă are potenţial“, a declarat preşedintele Mihai Prunariu, conform site-ului oficial al grupării oltene.
La rândul său, antrenorul principal al echipei Pandurii, Petre Grigoraş, ţinteşte şi el o victorie contra celor de la FC Viitorul. „Trebuie să gândesc realist, cunosc jucătorii, am lucrat cu ei. E o problemă că nu există ritm de joc la șase, șapte jucători, au puţine meciuri jucate în 2014. E şi uşoară presiune, toată lumea s-a învăţat cu rezultate şi jocuri bune, iar acum lucrurile s-au schimbat în rău. Avem o singură victorie acasă cu Corona în 2014. În această săptămână trebuie să ne mobilizăm, iar sâmbătă să dăm totul pe teren și să luăm cele trei puncte“, e de părere Petre Grigoraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS