11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportRoșca, eşecuri surprinzătoare la Nanjing

Roșca, eşecuri surprinzătoare la Nanjing

Jucătoarea de tenis Ioana Roșca, singura craioveancă prezentă la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing (China), a fost eliminată în două probe, dublu feminin și simplu, și va mai continua competiția doar la dublu mixt.
Doljeanca, legitimată la CSM Craiova, a fost eliminată duminică prematur la dublu feminin, unde a făcut pereche cu bucureșteanca Ioana Ducu.
Româncele, campioane la junioare la Roland Garros anul acesta, au fost învinse de cuplul Kenin S./Zarazua Ruckstuhlr. Roșca și Ducu și-au adjudecat primul set, 6-1, dar le-au pierdut pe următoarele două, cu 7-5 și 10-8.
Ieri-dimineață, în primul meci la simplu, Ioana Roșca a întâlnit-o Stollar Fanni, din Ungaria, aceasta din urmă impunându-se cu scorul de 7-6, 6-2. „Sunt puţin dezamăgită de înfrângerile suferite în primul tur. Nu mă aşteptam să ies aşa de repede din joc în ambele probe, atât la simplu, cât şi la dublu fete, dar se pare că nu a fost tocmai cum plănuisem. Este un duş rece, pe care va trebui să îl depăşesc“, a spus ieri tânăra.
Astăzi, Ioana Roșca va concura în cea de-a treia probă, la dublu mixt, unde va face pereche cu un jucător din Argentina, deoarece nici un băiat din România nu s-a calificat la Jocurile Olimpice din China. „Nu îl cunosc foarte bine pe partenerul meu, Francisco Bahamonde, dar sper să ne înţelegem la ora jocului“, a încheiat tenismana din Bănie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS