8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMircea Ilie şi-a făcut echipă de Messi

Mircea Ilie şi-a făcut echipă de Messi

La începutul lunii iunie, scriam că fostul atacant al FC Universitatea Craiova, Mircea Ilie, va debuta ca antrenor şi va deschide o şcoală de fotbal, urmând să-şi desfăşoare activitatea pe o bază sportivă aflată în zona aeroportului. „Nu-mi este teamă de concurenţă şi cred că în Craiova sunt destui copii talentaţi, pe care eu pot să-i fac fotbalişti“, puncta Mircea la acea vreme. La aproximativ două luni distanţă i-am făcut o vizită şi am constatat că nu s-a înşelat: fostul vârf se afla pe teren, înconjurat de o ceată de… Messi. „Copiii sunt în primul rând fani ai Barcelonei, apoi ai lui Messi, dar eu mă bucur că le place fotbalul şi că sunt aici, cu mine, pe teren. Ca să glumim un pic, eu sunt mai tare decât Luis Enrique, pentru că el are doar un Messi, pe când eu am 12. Sunt nişte băieţi extraordinari, au o dorinţă şi o voinţă ieşite din comun să înveţe. Le place foarte mult fotbalul şi, cu timpul, cu toate că sunt cam micuţi acum ca să pot să fac pronosticuri, cred că o să scot tot ce-i mai bun din ei“, a spus proaspătul antrenor, pentru GdS. „Am vorbit cu domnul Nicu Burleanu, asociatul meu, şi totodată patronul bazei sportive, şi a rămas să-i spunem Şcoala de Fotbal «Mircea Ilie». Sper să ne poarte noroc, pentru că în fotbal este nevoie şi de aşa ceva“, a completat Mircea Ilie.

Vrea să-i înveţe
cu golul

Răsfățat de multe ori cu aplauzele spectatorilor după reuşite, Mircea Ilie îşi doreşte ca şi micuţii săi elevi să cunoască aprecierea publicului şi vrea să-i „înveţe“ cu golul, fiind decis să facă mare risipă de răbdare şi de timp pentru asta. „Muncim de peste o lună şi jumătate, este greu, dar s-au ataşat de mine pentru că le vorbesc frumos, le explic de zece ori, de 20 de ori dacă este nevoie, până înţeleg ce vreau de la ei şi până execută perfect exerciţiul. Eu merg numai pe cartea atacului, pentru că fotbalul fără goluri e ca mâncarea fără sare. Fotbalul trebuie să-l duci la nivel de spectacol chiar dacă pierzi un joc. Important este să dai goluri şi să fie bucurie. Ei, fiind mici, nu conştientizează momentan ce este o victorie, dar când dau gol sunt fericiţi şi se citeşte uşor asta pe chipul lor. Craiova are un mare potenţial şi important este să-i atragi pe copii la fotbal, iar eu consider că putem scoate câţiva copii buni în viitor pentru echipa oraşului nostru şi nu numai“, a spus tehnicianul de 37 de ani.

Lotul este
în „creştere“

În prezent, Mircea Ilie are la cursuri 12 copii, dar previziunile sunt bune, astfel că în planurile sale au fost incluse două „elemente“ noi: aducerea unui ajutor şi asigurarea transportului. „Au venit mulţi copii, iar după un timp au spus că se bucură tare mult că lucrează cu mine, pentru că au văzut pe internet la câte echipe bune am jucat. Cred că într-o perioadă foarte scurtă, când va începe şcoala, vor mai veni încă zece copii şi vreau să-i înscriu cât mai repede în campionat. La început va fi mai greu să ne impunem în întrecere, pentru că ei sunt la capitolul iniţiere cu tot ce înseamnă fotbalul acum şi cred că peste un an pot să am pretenţii. Deocamdată, vreau să aibă o competiţie unde să joace ca să progreseze şi să le trezesc spiritul de învingător. Cred că la sfârşitul lunii decembrie o să avem peste 30 de copii şi atunci vom lucra pe grupe şi o să mai aduc alături de mine un fost coleg, ca să fim atenţi cu fiecare în parte. După ce se vor strânge mai mulţi copii, o să le punem la dispoziţie şi un mijloc de transport, iar pe perioada iernii o să ne antrenăm în balon, avem vestiar, duş cu apă caldă şi tot ce ne trebuie ca să ne desfăşurăm activitatea cum trebuie. Eu îmi doresc şi cred că voi face o treabă bună“, a încheiat Mircea Ilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS