9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAceeași Mărie, cu altă pălărie la SCM

Aceeași Mărie, cu altă pălărie la SCM

Clubul municipalității craiovene și-a schimbat organigrama. În mare, vor fi aceiași angajați, dar pe alte posturi. Concursurile sunt programate în luna iulie.

SCM Craiova, club aflat sub autoritatea Consiliului Local Municipal, se reorganizează. În noua organigramă, care se mărește de la 24 la 27 de angajați, apar posturi noi, iar altele se transformă.
Conform hotărârii aprobate de consilierii locali în ședința din 29 mai 2014, decizia de modificare a organigramei și a statului de funcții de la SCM vine „ca urmare a faptului că patrimoniul SCM Craiova s-a modificat prin primirea sălii de sport «Virgil Bălan» din incinta Complexului Sportiv «Ion Oblemenco», prin Hotărârea Consiliului Local nr. 151 din 27.03.2014, și a altor cerințe de reorganizare a clubului conform noului regulament de organizare și funcționare“.
O mare parte din personalul angajat la club înainte de a se face noua organigramă a primit preaviz, oamenii fiind invitați să se prezinte la concurs pentru noile posturi. „Toți cei care nu se mai regăsesc în organigramă au primit preaviz și au fost înștiințați că, dacă doresc, pot participa la concurs pentru posturi echivalente. Se va reorganiza tot clubul“, a explicat Petrișor Albu, purtător de cuvânt al clubului, și el aflat în perioada de preaviz.

Au nevoie de paznici, fochist, electrician
și îngrijitori
 
Pe site-ul oficial al clubului, www.scmcraiova.ro, au fost afișate posturile scoase la concurs. Pentru unele a expirat deja termenul-limită de depunere a dosarelor, care a fost 21, respectiv 23 iunie. Este vorba despre posturile de inspector-șef, nou-înființat, referent și consilier, ambii la Compartimentul Organizare, Relații Publice, Promovare Imagine, care va fi  în subordinea inspectorului-șef, și două posturi de administratori la cele două săli.
Celelalte posturi unde mai puteți să vă înscrieți la concurs sunt la serviciul administrativ. SCM are nevoie de un paznic pentru sala „Virgil Bălan“, doi îngrijitori și un electrician. În total, pentru sălile „Ion Constantinescu“ și „Virgil Bălan“ vor fi 18 muncitori, cu șase mai mult decât în vechea organigramă, atunci când clubul avea în administrare doar o sală. Pentru aceste posturi mai este puțin timp la dispoziție să depuneți dosare, termenul-limită fiind joi, 26 iunie, ora 14.00.
De asemenea, a fost scos la concurs și postul de inspector de specialitate 1 (economist) în cadrul compartimentului contabilitate, iar dosarele se depun până pe 11 iulie, ora 14.00, la sediul clubului, pe strada Brestei, nr. 4.

Ce se întâmplă
cu Popescu?

O modificare importantă în organigrama SCM aprobată la sfârșitul lunii trecute a vizat postul de director adjunct, care a fost desființat. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Ion Popescu, cel care ocupa această funcție prin concurs.  Deocamdată, conform spuselor purtătorului de cuvânt al clubului, Popescu este în concediu medical.
Întrebați de ce s-a renunțat la postul de director adjunct și s-a făcut unul de inspector-șef, cu atribuții asemănătoare, oficialii clubului au oferit următorul răspuns: „Așa s-a stabilit la resurse umane, că această organigramă nu necesită un post de director adjunct. Sunt doar 20 și ceva de angajați, iar pentru a avea un director adjunct ar trebui să fie mai mulți. Inspectorul-șef nu va avea aceleași atribuții ca fostul director adjunct, pentru că este un fel de șef de birou“.
În fapt, desființarea postului de director adjunct ar avea ca motiv real înlăturarea lui Ion Popescu de la club, care nu a vrut să își dea demisia în luna martie, atunci când primarul Craiovei a solicitat întregii conduceri a SCM să plece în urma greșelilor organizatorice de la echipa de handbal feminin.
Dacă, la prima vedere, numărul angajaților nu este foarte mare, trebuie precizat că pentru buna funcționare a echipelor de volei, baschet și handbal vor fi desfășurate colaborări cu medici, asistenți (după desființarea cabinetului medical), avocat, jurist și organizatori de competiții. Din experiența anilor trecuți, sumele cele mai mari de bani din bugetul clubului nu au mers către salariați, ci către persoane care lucrau pe contracte de prestări servicii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS