21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSpadasinele au ocupat tot podiumul la Skopje

Spadasinele au ocupat tot podiumul la Skopje

Plecaţi cu gândul de a-şi apăra trofeul la turneul „Solidaritatea“, găzduit de Skopje, spadasinii de la CS Universitatea Craiova s-au întors acasă cu distincţia pentru cel mai bun club. Fetele au contribuit decisiv la această performanţă, patru dintre sportivele antrenate de Dumitru Popescu acaparând podiumul. Raluca Sbârcia a câştigat concursul individual, fiind urmată de colegele sale Alexandra Ionică-Cîrstea (argint), Oana Puiu şi Alice Tudor (bronz). Au mai punctat Cristina Vasile (locul opt), iar la masculin Ştefăniţă Vâlceanu (locul cinci) şi Robert Sfârloagă (locul şase). „Nu a fost un concurs de valoare prea ridicată, dar este necesar pentru că suntem un sport de luptă şi numai prin multe meciuri putem roda sportivii. Avem relaţii bune cu cluburile din Balcani şi chiar vrem să punem bazele unui circuit în care să se dea şi puncte. La sfârşitul săptămânii plecăm la Plovdiv, în Bulgaria, unde vom participat la Cupa Balcanică, o competiţie intercluburi“, a spus ieri antrenorul emerit Dumitru Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS