13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDuşuri reci pentru atleţii craioveni

Duşuri reci pentru atleţii craioveni

http://www.youtube.com/watch?v=mvqo-mzCIJs

Atleţii din Bănie nu mai pot face duş cu apă caldă după antrenament, deoarece centrala termică de la sala „Virgil Bălan“ s-a defectat. Reprezentanţii SCM Craiova, clubul care administrează sala de puţin timp încearcă să facă rost de bani pentru a remedia situaţia.

După ce aleargă câţiva kilometri la antrenamente, fie pe stadionul „Ion Oblemenco“, fie în parcul „Nicolae Romanescu“, atleţii de la cluburile craiovene nu pot face un duş cald după ce centrala termică de la sala „Virgil Bălan“ s-a defectat de ceva vreme.
Sala, aflată în cadrul Complexului Sportiv „Ion Oblemenco“, a trecut de puţin timp în administrarea SCM Craiova, iar reprezentanţii clubului au spus ieri că ştiu de situaţia existentă, dar că va dura ceva timp până se vor face procedurile pentru a repara centrala. Aceasta nu este singura problemă. Când plouă afară, plouă şi în sală, deoarece acoperişul este deteriorat. „Centrala are o defecţiune pentru că este veche. Ştiu că unul din cazane nu mai este funcţional. Situaţia este mai complexă. SCM a preluat sala de curând. De fapt, suntem în plin proces de predare-primire de la direcţia patrimoniu din cadrul primăriei, şi trebuie schimbate toate partidele, la gaze, energie, apă, dar durează. Este o sală care are unele probleme. Când a plouat, am constatat că plouă şi în sală. Vom face o notă de fundamentare către Consiliul Local pentru aceste reparaţii şi cu cât mai repede vom avea banii de investiţii vom trece la remedierea problemelor pentru ca sportivii să aibă tot ce au nevoie. Şi eu acasă, dacă nu aş avea apă caldă, nu m-aş simţi confortabil. Îmi pare rău de ce se întâmplă. Am înţeles că piesa defectă este destul de scumpă“, a menţionat ieri purtătorul de cuvânt al clubului SCM, Petrişor Albu.

Sportivii au vrut să plătească piesa defectă

Sportivii îşi doresc ca centrala să fie reparată cât mai repede şi chiar s-au oferit să plătească ei achiziţionarea alteia noi, numai pentru a beneficia de apă caldă. „De mai bine de două săptămâni nu mai este apă caldă. Au venit nişte instalatori, au văzut despre ce este vorba, dar între timp au lăsat totul baltă şi se leagă de alte chestii, că trebuie să preia sala, să reînoiască şi contractele. Am întrebat cât costă acea piesă, că strângem noi banii să o luăm, dar au zis că o fac ei“, a spus Marius Buşcă, unul dintre atleţii campioni de la CSM Craiova.
Acesta a explicat de ce trebuie neapărat ca sportivii să facă duş cald după antrenament şi a exclus varianta duşului cu apă rece: „Trebuie să eliminăm toxinele, sarea de pe corp, ceea ce produce transpiraţia, după o oră şi jumătate de antrenament intens. E contraindicat să ne spălăm cu apă rece. Venim încinşi şi răcim. Unii pot zice că e vară, trebuie să ne călim, dar nu e ca la armată. Dacă ne spălăm două-trei zile cu apă rece, răcim, luăm medicamente şi stăm acasă“. Marius a apelat la o soluţie de avarie. Face duş la Sala Polivalentă. „Nu putem merge cu toată gloata la Polivalentă, pentru că acolo este echipa naţională de volei, echipa de fotbal CS Universitatea şi alte activităţi. Este păcat să avem trei vestiare la sala noastră şi să ne trambalăm pe la Polivalentă“.
Directorul CSM Craiova, unul dintre cluburile ai cărui atleţi folosesc vestiarele şi duşurile de la sala „Virgil Bălan“ speră la o remediere cât mai rapidă a problemei. „Aceşti sportivi, mai ales cei de mare performanţă, merită după un antrenament intens să facă un duş cu apă caldă. Suntem în 2014, ne dorim rezultate mari din partea sportivilor, dar trebuie să le oferim şi condiţii minime, nu să îi lăsăm să plece acasă transpiraţi. Am semnalat problema celor de la SCM, sperăm că se va remedia repede. Până atunci, o parte dintre sportivii noştri merg la Polivalentă să facă duş, acolo unde avem un protocol de colaborare“, a spus Sorin Manda.

Procedura de predare, nefinalizată

Deoarece SCM a preluat de puţin timp sala, iar tarifele abia au fost aprobate în consiliul local, SCM nici nu a apucat să semneze contracte noi, fie de parteneriat, fie de închiriere, cu cluburile sportive din oraş. „Existau contracte înainte. Acum noi am făcut adresă către cei care doresc să utilizeze aceste săli pentru a fi în legalitate, pe bază de protocol sau închiriere“, a explicat Petrişor Albu. Tot la sfârşitul lunii trecute s-a votat şi noua organigramă, conform căreia de sala „Virgil Bălan“ se vor ocupa cinci persoane angajate la SCM.
Sala „Virgil Bălan“ a fost preluată anul trecut de municipalitate de la DJST Dolj. Iniţial, trebuia demolată pentru construirea noului stadion, dar s-a renunţat la această idee. Clădirea nu a mai fost dată înapoi DJST, ci SCM Craiova. „De ce au luat-o dacă acum se plâng că au probleme? A fost prost gândit, pentru că nu au preluat şi personalul care se ocupa de ea. Acum nu ştiu ce să facă când se lovesc de vreo problemă tehnică“, a comentat un angajat al DJST Dolj. Interesant este că sportivii de la SCM nu folosesc această sală, ei desfăşurându-şi activitatea în Sala Polivalentă, administrată de RAADPFL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS