10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis - Românii care joacă astăzi la Roland Garros

Tenis – Românii care joacă astăzi la Roland Garros

Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, va juca astăzi în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, cu americanca Sloane Stephens, a 15-a favorită şi locul 19 WTA, conform programului prezentat pe site-ul oficial al competiţiei. Meciul dintre Halep şi Stephens va fi al treilea de pe terenul Philippe Chatrier.

Perechea Florin Mergea/Martin Draganja (România/Croaţia) va întâlni, în al doilea meci de pe terenul doi, cuplul Daniel Nestor/Nenad Zimonjici (Canada/Serbia), cap de serie numărul 3, în sferturile probei de dublu masculin.

Pe acelaşi teren, cuplul Irina-Camelia Begu/Karin Knapp (România/Italia) va juca apoi în optimile de dublu feminin, împotriva perechii Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro (Spania).

Astăzi vor mai juca la Roland Garros Bogdan Ionuţ Apostol – simplu juniori şi dublu juniori, alături de Nicolae Frunză, Elena Gabriela Ruse – dublu junioare, alături de sportiva din Belarus Irina Şimanovici, Ioana Ducu şi craioveanca Ioana Loredana Roşca – dublu junioare, precum şi Jacqueline Adina Cristian – simplu junioare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS