8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlexandra Marinescu, debut promiţător peste Ocean

Alexandra Marinescu, debut promiţător peste Ocean

Craioveanca Alexandra Marinescu, singura fată pilot din România care concurează în competiţiile internaţionale, a dat kartul pe un monopost, iar Europa pe America. Tânăra de 14 ani a debutat recent în campionatul Skip Barber, desfăşurat pe circuitul Nola de la New Orleans (SUA), iar cea mai bună clasare a sa a fost un loc patru obţinut în calificări. În clasamentul general de etapă, Alexandra, singura fată dintre cei 20 de piloţi aflaţi la start, s-a clasat pe locul nouă.
În calificări, sportiva de 14 ani a obţinut poziţia şase, dar, cum un pilot din faţa ei a fost penalizat, olteanca a luat startul în prima cursă de pe poziţia cinci. Cursa următoare a fost şi mai bună. Deşi lipsită de experienţă în această formulă care stă la baza circuitului Indycar, Alexandra Marinescu a încheiat cursa pe un excelent loc patru.
„Este un rezultat excepţional, deoarece sunt cea mai tânără şi neexperimentată din acest campionat, adversarii având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. În plus, monopostul este diferit faţă de karting, în sensul că are suspensii, cutie de viteză, pedala de ambreiaj şi apăsare aerodinamică, frâne pe toate roţile“, a declarat sportiva.
Ea a avut parte şi de incidente care au împiedicat-o să încheie etapa pe un loc mai bun: „Am avut parte de mici incidente. Într-una din sesiunile de calificări, la ieşirea din paddock, am lovit partea dreaptă a spoilerului din faţă, iar spre finalul sesiunii aripa lovită s-a desprins şi a intrat sub roată, a derapat, iar maşina s-a răsucit. Am obţinut al cincilea timp, dar, conform regulamentului, am luat startul de pe ultimul loc în cursa a doua. A doua zi am plecat de pe 11, am depăşit, iar, când eram pe cale să depăşesc pentru locul şapte, l-am acroşat pe cel pe care l-am depăşit şi a trebuit să intru la boxe pentru un safty check. Am încheiat cursa pe locul şase, dar, dacă aş fi fost mai atentă, aş fi reuşit cu siguranţă să termin a doua cursă pe patru sau chiar pe trei“.
Elevă în clasa a VIII-a, Alexandra va susţine în perioada următoare examenele de capacitate şi va rata următoarele două etape din campionat, urmând să revină pe circuit în perioada 8-12 iulie, când va alerga la Lime Rock Park în Connecticut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS