24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCupa Ligii, mărul discordiei în judeţ

Cupa Ligii, mărul discordiei în judeţ

Conducerea AJF Dolj a stabilit ieri programul „sferturilor“ Cupei României, însă şedinţa a avut câteva momente tensionate când a fost pus în discuţie sistemul de desfăşurare al Cupei Ligii, existând opinii diferite privind jucătorii utilizaţi, afirmaţiile „spumoase“ nelipsind nici ele din „peisaj“.

Cupa Ligii Dolj ar fi trebuit să fie o competiţie amicală, în care antrenorii participantelor să vadă la lucru jucătorii pe care se pot baza în sezonul viitor, însă a stârnit un adevărat scandal, existând şi câţiva nemulţumiţi. Şeful Centrului de Copii şi Juniori de la CSU Craiova, Bogdan Pâncu, a încercat să utilizeze fotbalişti pe care nu îi are legitimaţi, însă acest lucru nu a fost agreat de o rivală, Viitorul Cârcea, al cărui organizator de competiţii, Cornel Chirea, a fost vehement: „Dacă faceţi aşa ceva înseamnă că nu mai respectaţi fotbalul. Alţii în Cupa Ligii nu s-au înscris deloc, puteaţi să faceţi acelaşi lucru. Partidele din Cupa Ligii sunt jocuri oficiale, de ce să introducem jucători nelegitimaţi? Noi îi plătim pe jucătorii care evoluează“.
Imediat a fost contracarat de Bogdan Pâncu, acesta punctând că rolul întrecerii este altul. „Vreau să folosesc jucători care nu sunt legitimaţi la noi pentru a le vedea potenţialul. Nu este nici o problemă dacă AJF Dolj va omologa scorul de 0-3 la orice meci, pe care îl vom disputa noi. Cupa Ligii, prin esenţa ei, este o competiţie prin care se verifică jucătorii. O să vedeţi, în Cupa Ligii o să folosesc fotbalişti precum Daniel Bălan, Ionuţ Mârzeanu, Ciucă etc. Nea Cornele, când s-a făcut Cupa Ligii la nivelul LPF se juca fără carnete, puteau să introducă orice jucător vroiau!“, a explicat Bogdan Pâncu.
Replica preşedintelui AJF Dolj, Silviu Bogdan, nu a întârziat să apară, acesta subliniind că se poate ajunge la o variantă inedită şi hazlie totodată: Cupa Ligii să rămână în sertarul său de la sediul forului. „Bogdan Pâncu a spus foarte clar: când joci cu CSU, faci contestaţie şi poţi câştiga cu 3-0. Eu nu pot să oblig să joace cu anumiţi jucători. Fiecare bagă pe cine vrea pe teren, pentru că e o competiţie amicală. Poate nu mai dăm trofeul Cupa Ligii şi terminăm bâlciul… Este o adevărată nebunie. Competiţia este creată pentru jucători pe care să îi vedeţi pentru campionatul viitor“, a precizat Silviu Bogdan.

Unirea a devenit Kosovo al Doljului

În cadrul aceleiaşi şedinţe a AJF a avut loc şi tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale fazei judeţene din Cupa României, competiţie care se desfăşoară „pe bune“. Partidele vor avea loc miercuri, de la ora 17.30, după următorul program: Avântul Rast – Viitorul Cârcea, Viitorul Coşoveni – Dunărea Bistreţ, Unirea Tîmbureşti – Dunărea Calafat, Sic Pan Unirea – Ştiinţa Malu Mare.
Evident că şi aici au existat nemulţumiţi, în prim-plan ieşind Ştiinţa Malu Mare, care are o problemă privind deplasarea la Sic Pan Unirea, grupare care evoluează în Liga a V-a, dar unde spectatorii şi jucătorii au, câteodată, un comportament mai agresiv. „De ce nu jucăm pe teren neutru?“, a întrebat retoric delegatul Ştiinţei din Malu Mare, Ionel Pisoi. Răspunsul preşedintelui AJF Dolj, Silviu Bogdan, a venit prompt: „Era frumos să joci acasă, te înţeleg, dar ce să faci acum, aşa au hotărât sorţii“. Trimisul echipei Malu Mare, Ionel Pisoi, a încercat să pună presiune pe preşedintele AJF Dolj, făcând, totodată, haz de necaz: „Dacă oamenii de acolo bat pe cineva, trebuie să fie 3-0 pentru oaspeţi. La Unirea să îmi daţi o brigadă curajoasă“.
Afirmaţia spumoasă nu l-a înmuiat pe Silviu Bogdan, care a recunoscut că nu are nici el amintiri prea plăcute de la Unirea, când era arbitru cunoscând şi el „ospitalitatea“ gazdelor. „Dacă am timp vin şi eu acolo. Am mai luat o dată bătaie la Unirea, când eram arbitru, acum nu cred că mai iau. Cea mai grea bătaie acolo a fost. Uite, dacă sunt liber, iau presa cu mine şi mergem. Ar fi bine să ajungem pe acolo, pentru că Unirea vrea să joace în Liga a IV-a… De când am venit noi la AJF a fost o mică problemă de comportament la început, dar după aceea s-au potolit“, a explicat Silviu Bogdan.
Contactat telefonic, antrenorul principal al echipei Sic Pan Unirea, Marin Giura, nu a fost de acord cu „eticheta“ pusă de competitori, afirmând că locuitorii din Unirea sunt chiar paşnici. „Suntem răi în sensul bun al cuvântului, veniţi şi vă veţi convinge. Nu ştiu de ce le este frică celor de la Malu Mare de noi, pentru că nici măcar n-am jucat cu ei. Nici la alte meciuri nu au fost probleme. Pe vremuri erau câţiva mai răi, dar acum ne-am mai civilizat şi noi. Sper să vină şi preşedintele Silviu Bogdan să vadă ce frumos este la noi“, a afirmat Marin Giura, pentru GdS.

Doar la juniori a fost linişte

Conducătorii AJF Dolj au stabilit ieri şi meciurile din semifinalele campionatului judeţean la juniori D, fază care se va desfăşura sâmbătă, după următorul program: CSS Craiova – Viitorul Ştiinţa Craiova (ora 10.00), Oltenia Junior Craiova – „GP“ Craiova (ora 11.30). Partidele vor avea loc pe stadionul Extensiv, iar finalele (mică şi mare) se vor desfăşura miercuri, 14 mai. Spre deosebire de Cupa Ligii şi Cupa României, la juniori a fost „linişte şi pace“, neexistând nemulţumiţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS